spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Militari reținuți la Iași pentru trafic de influență! S-a încercat o angajare ilegală

- Advertisement -

Patru militari au fost reținuți pentru infracțiuni de trafic de influență. Redăm comunicatul oficial:
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori militari din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași au dispus, la data de 4 aprilie 2017, punerea în mișcare și reținerea inculpaţilor militari cap. PANDELEA FLORIN, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influenţă (3 acte materiale), plt. MIHAIU CONSTANTIN, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de trafic de influenţă, s.g.p. VIZITIU IULIAN VALERICĂ, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, precum șia inculpatului VIZITIU VALERICĂ, pentru complicitate și instigare la săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
În cursul zilei de ieri, 5 aprilie 2017, inculpaţii au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava, care a dispus măsura arestului la domiciliu față de inculpatul Pandelea Florin și măsura controlului judiciar față de ceilalți trei inculpați, măsuri contestate de procurorii militari.
Din referatul cu propunere de arestare preventivă au rezultat următoarele:
În intervalul martie – aprilie 2016, inculpatul militar Pandelea Florin a pretins de la denunțătorul T.R.N. suma de 1000 de euro şi primit 2230 lei (echivalentul a 500 de euro) în contul cardului de salariu pentru a efectua intervenţii în vederea încadrării unei persoane ca militar profesionist la o unitate de poliţie militară de pe raza judeţelor Bistriţa sau Suceava. Ulterior, inculpatul a pretins şi primit de la aceeași persoană şi suma de 400 lei pentru intervenţii vizând facilitarea vizitei medicale efectuate la Spitalul Militar Iaşi în luna aprilie 2016.
Totodată, în luna septembrie 2016, inculpatul Pandelea Florin a pretins de la inculpatul Vizitiu Iulian Valerică bani şi foloase materiale pentru a exercita intervenţii pe parcursul procedurilor de înscriere şi evaluare în vederea încadrării acestuia ca militar profesionist.
De asemenea, inculpatul Vizitiu Iulian Valerică a oferit, în cursul lunii decembrie 2016, sume de bani și inculpatului Mihaiu Constantin (subofițer) pentru a realiza intervenţii în vederea încadrării sale ca soldat gradat profesionist și, ulterior, pentru ca acesta să intervină în vederea obţinerii unei repartiţii, conform opţiunilor făcute la înscriere, ceea ce subofiţerul a acceptat, implicându-se în efectuarea acestor intervenții.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/militari-retinuti-la-ia-i-pentru-trafic-de-influenta-s-a-incercat-o-angajare-ilegala–156739.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.