spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Poliţiştii SĂLTAȚI după ancheta DGA la Tecuci şi Galaţi, trimişi în judecată

- Advertisement -

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au lămurit exact care sunt infracţiunile de care sunt acuzaţi şase poliţişti din Galaţi şi Tecuci care, în ianuarie, au fost săltaţi în urma unei acţiuni a DGA Galaţi. Poliţiştii şi un civil iniţial cercetaţi sub control judiciar au fost trimişi în judecată. Luare de mită dar şi alte infracţiuni cum ar fi distrugerea unui echipament de înregistrare montat pentru documentarea infracţiunilor sau darea de mită, în cazul civilului, sunt o parte a infracţiunilor de comiterea cărora sunt acuzaţi.
Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a cinci agenţi de poliţie rutieră în judeţul Galaţi, aflaţi sub măsura preventivă a controlului judiciar. Este vorba despre Marin Manole, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată, Maricel Pascal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi de abuz în serviciu, Gheorghe Corovancă, sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de luare de mită şi de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, Sorin Bejan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, Valeriu Glod, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, Tudorel Nedelcu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, precum şi a inculpatului Ionuţ Rafael Luca, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Ce spun procurorii

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în anul 2015, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul Marin Manole, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Cosmeşti din judeţul Galaţi, a primit cu titlu de mită sume de câte 200 sau 300 de lei pentru a nu sancţiona contravenţional persoane pe care le-a surprins depăşind autovehicule pe o porţiune de drum unde depăşirea este interzisă, abatere sancţionată cu puncte amendă şi suspendarea dreptului de a conduce. Inculpatul Manole Marin a întocmit procese verbale de contravenţie în care a menţionat contrar realităţii faptul că abaterile au constat în conducerea unui autovehicul fără a purta centura de siguranţă sau fără a folosi luminile de întâlnire, iar într-un caz nu a întocmit nici un document cu privire la cele constatate.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/politistii-saltați-dupa-ancheta-dga-la-tecuci-si-galati,-trimisi-in-judecata.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.