CONSUM…Cele opt masini din parcul propriu al Consiliului Judetean Vaslui – vorbim de masinile folosite de conducerea institutiei, plus masinile de la principalele directii – vor avea în acest an un consum de aproape 2 tone de combustibil, lunar. Presedintele, secretara judetului si cei doi vicepresedinti vor avea un consum lunar de 200 de litri de masinã, cantitate insuficientã, sustin acestia, pentru drumurile lungi pe care le fac în fiecare lunã. Masinile Directiei Tehnice si cele ale Directiei economice au tot câte 200 de litri, lunar, în timp ce autolaboratorul de la Directia Tehnicã – probabil e vorba de masina cu care circulã Valeriu Caragatã, administratorul public al judetului – are prinsã o cantitate de 480 de litri. Serviciul administrativ-transport marfã are si el o cantitate lunarã de 200 de litri, pentru masina proprie. Toate aceste cifre – anual, vorbim de o cantitate de aproape 24 de tone de combustibili care se consumã numai la nivelul Consiliului Judetean – vor trebui aprobate de plenul consilierilor judeteni. Ca si în mandatul trecut, vasluienii plãtesc pentru naveta unui vicepresedinte de la Negresti la Vaslui, ne referim aici la Vasile Mariciuc, cel care face acum naveta, precum Bichinet si Mihalachi, în mandatul trecut. Teatrul Victor Ion Popa din Bârlad, dar si muzeul „Vasile Pârvan”, primesc o cotã de 150 de litri pe lunã, pentru masinile de serviciu. În ianuarie 2016, s-a propus ca fiecare masinã a celor trei sefi – cea a presedintelui Buzatu si cele ale vicepresedintilor – sã aibã consum de 200 de litri lunar, fatã de 150 cât primeau pânã atunci, deci o majorare de 50 de litri pe fiecare masinã. „Eu as propune micsorarea cotei de 50 de litri, nu majorarea ei. Gânditi-vã cã, în cazul majorãrii cu câte 50 de litri, ajungem în plus, numai la presedinte, vicepresedinti si secretar, la un consum majorat de 2.000-2.500 de lei, lunar, fatã de ce aveam pânã acum. Cu acest consum, puteti ajunge de la Vaslui la Paris si vã puteti si întoarce acasã”, a spus Bobârnat.