VIATÃ DE BUGETAR… Partidul de guvernãmânt nu se lasã si aruncã în aer cursa salariilor din sistemul bugetar, blocând de tot sistemul privat, în care lucreazã câteva milioane de oameni. Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a fãcut publice, ieri, salariile pe care le vor încasa în 2018 si 2020 o parte dintre bugetari, salarii prevãzute în proiectul legii salarizãrii unitare. Au fost prezentate câteva din salariile care se vor încasa pe domenii prioritare, gen Sãnãtate, Educatie, Armatã si Ordine Publicã, Justitie, iar salariile anuntate cresc vertiginos. În unele domenii vom vorbi chiar si de o dublare a salariilor actuale, astfel cã munca la stat va deveni cu adevãrat atractivã, în timp ce firmele private nu vor putea tine pasul cu aceste cresteri. „Cred cã sectorul bugetar va deveni atractiv, în contextul dublãrii salariilor. Este foarte posibil ca anumite categorii de persoane, care acum sunt plecate în tãrile din Vest – medici, profesori, functionari – sã se întoarcã acasã, sã-si gãseascã un loc în sectorul bugetar. Dar, sã nu uitãm cã Guvernul actual este obligat sã identifice sursele de venit”, sustine presedintele CCIA Vaslui, Ionel Constantin.
Conform lui Dragnea, de anul viitor, medicii rezidenti anul I care lucreazã în spitale clinice vor încasa 5.700 lei brut lunar, în timp ce medicii specialisti cu vechime maximã, gradul V, care lucreazã în spital clinic vor încasa salarii brute de peste 12.375 lei lunar. Medicii primari, gradul V, cu vechime maximã, care lucreazã în spital clinic vor cîstiga 15.625 lei brut lunar, iar medicii primari ATI care lucreazã în Unitãtile de Primiri Urgente, gradul V si vechime maximã vor încasa 16.672 lei brut lunar. Asistenti medicali debutanti din spitale clinice, care au absolvit studii superioare, vor cîstiga în 2018 salarii brute de 3.950 lei lunar. Asistentii medicali cu studii medii si vechime maximã, care lucreazã în spitale clinice, vor încasa anul viitor salarii brute de 4.625 lei lunar.
Sã tot fii profesor sau învãtãtor, la asemenea salarii! Ca sã nu mai spunem de procurori, care ajung la salarii de 13.000 de lei…
Peste doi ani, învãtãtorii debutanti, care au studii medii, vor cîstiga aproape 3.300 brut lunar, în timp ce un profesor debutant va avea salariu de 3.520 de lei, fatã de 1.962 lei, în prezent. Învãtãtorii cu studii medii si gradatie maximã vor încasa în anul 2020 salarii brute de aproape 4.900 lei lunar. Cresteri mari la salarii, aproape dublate, vor fi si la profesorii care predau la liceu si au gradul V. Acestia vor trece de la 3.500 de lei, brut, astãzi, si vor ajunge la un salariu de 6.075 lei, în 2020. Asistentii universitari vor cîstiga în 2020 salarii de aproape 3.800 brut lunar. Profesorii universitari cu vechime si gradatie maxime vor încasa salarii brute de aproape 11.400 lei lunar în 2020. În Justitie, lucrurile vor deveni explozive, ca nivel de salarii. Grefierii debutanti din judecãtoriile din judetul Vaslui vor încasa aproape 2.800 lei brut lunar, peste trei ani, în timp ce grefierii gradul I, care au vechime maximã, vor cîstiga aproape 6.800 lei brut lunar. Un procuror stagiar de la un parchet de Judecãtorie va cîstiga aproape 6.000 lei brut lunar, în timp ce un judecãtor aflat în aceeasi situatie va avea un salariu de peste 6.800 lei brut lunar. Procurorii cu vechime maximã, care lucreazã în judecãtorie, vor încasa, tot din 2020, salarii brute de 13.600 lunar, în timp ce judecãtorii de la Judecãtoriile Vaslui, Bârlad sau Husi, de exemplu, care au vechime maximã, vor cîstiga salarii brute de aproape 14.300 lei lunar.