S-A STINS…Despre Petricã Manole, tânãrul de 16 ani din comuna Bunesti-Averesti, care în ultimii doi ani a luptat cu o boalã necrutãtoare, se poate scrie o carte. A fost dat afarã dintr-un spital din Iasi, pe motiv cã nu se mai poate face nimic în cazul lui. A ajuns la SJU Vaslui, unde i-a impresionat pe medicii de pe sectia de Pediatrie cu tãria sa de caracter. “E un bãiat de nota 10. Desi fizic se vede cã e afectat de boalã, psihic stã foarte bine”, declarau cadrele medicale vasluiene în luna februarie a.c.. Sistemul sanitar din România n-a dat însã doi bani pe acest tânãr, desi era la vârsta la care abia începuse sã descopere frumusetile vietii. Si asta pentru cã în niciun spital nu se gãseau medicamentele care îi mai puteau alina din durerile cauzate de boala cumplitã. Pastilele puteau fi procurate doar pe programe nationale. Sãtul sã tot facã naveta între spitalele din Iasi si Vaslui si obosit de o luptã pe care, desi o stia pierdutã, n-a abandonat-o niciodatã, Petricã le-a trasat, în luna februarie a acestui an, o singurã dorintã celor dragi. “Duceti-mã acasã, vreau sã mor pe patul meu.” Ieri, dupã ani de chinuri si indiferentã din partea unui sistem care ar fi trebuit sã aibã grijã de el, Petricã s-a stins din viatã acolo unde a vrut, în bãtãtura sa din Bunesti-Averesti, alãturi de familie.
Petricã Manole a fost un copil chinuit de o boalã grea, care si-a lãsat amprenta pe trupul sãu. De cîtiva ani suferea de cancer si doar o minune îl mai putea salva. A fost internat aproximativ un an si jumãtate la Iasi, apoi a fost adus la SJU Vaslui, acolo unde a primit tratament doar prin bunãvointa personalului medical, deoarece medicamentele respective nu existau în spital. I s-a propus sã fie dus într-un centru din Bârlad, unde ar fi beneficiat de asistentã medicalã în permanentã, însã Petricã s-a opus. A înteles cã nu mai are nici o sansã si cã acasã poate primi un “medicament” care nu se gãseste în niciun spital din lumea asta, dragostea familiei.
Acasã nu-l mai durea nimic
Redactorii ziarului Vremea Nouã l-au vizitat în luna februarie pe Petricã. Stãtea în pat, parcã asteptându-si fatidicul sfârsit. Avea însã o bucurie. Durerile abdominale aproape îi dispãruserã în totalitate. “Mã simt mai bine. Acum nu mã mai doare nimic”, ne declara tânãrul. Paradoxal, boala îl fãcuse mai tare, în loc sã îi slãbeascã psihicul. Adolescentii din ziua de azi fac o dramã pentru cã nu le cumpãrã pãrintii un telefon de ultimã generatie, însã Petricã nu a fãcut o tragedie nici mãcar din moarte, pe care a asteaptat-o senin si în acelasi timp resemnat.
Dupã ani de suferintã, Petricã s-a stins ieri, în bãtãtura sa din Podu Oprii, comuna Bunesti-Averesti
Duminicã dimineatã, în jurul orei 8, Petricã Manole a murit acolo unde si-a dorit, acasã, alãturi de cei dragi. O poveste cu final trist într-o tarã si mai tristã.
