Jocul virtual care are ca ultim nivel suicidul a ajuns din păcate şi în judeţul Galaţi. Vineri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale însoţiţi de un medic din cadrul Serviciului de Medicină Legală Galaţi au mers la Şcoala Unirea din comuna Braniştea. Directoarea şcolii şi primarul au alertat atât poliţiştii cât şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi după ce, la o examinare a elevilor, au fost depistaţi şapte elevi de clasa a cincea şi a şasea care aveau pe mâni, la nivelul antebraţului, tăieturi făcute cel mai probabil cu o lamă. Doi dintre elevi au fi intrat pe site-ul jocului ”Balena Ucigaşă“ iar ceilalţi i-ar fi imitat din teribilism. ”Domnii profesori au depistat elevi tăiaţi la mână. Din şapte, cât au fost iniţial, s-a constatat că doi dintre ei într-adevăr accesaseră jocul Balena Albastră, s-au tăiat la mâini şi chiar au intrat în discuţie cu persoanele respective“, a declarat Marian Adamache, primarul din Braniştea. Ceilalţi cinci i-ar fi imitat din teribilism. Poliţiştii au venit la şcoală, elevii au fost scoşi în careu, li s-a spus cât de periculoase sunt aceste jocuri. Un medic legist i-a examinat, dar, din fericire, tăieturile nu sunt profunde şi nu au necesitat internare. Ca primă măsură, Mariana Toma, directoarea Şcolii Unirea din Braniştea, a mărit numărul profesorilor de serviciu care stau în pauze în curtea şcolii şi pe coridoare. ”Am discutat şi cu doamna consilier şcolar care a intrat la fiecare clasă de gimnaziu şi a discutat, dar nu despre joc, ci despre pericolul internetului, pentru a nu trezi curiozitatea şi celorlalţi. O singură elevă din cei doi a recunoscut şi în faţa părinţilor că a accesat site-ul. De acasă a făcut acest lucru. Am făcut şi vom mai face şedinţe cu toţi părinţii de la ciclul primar şi gimnazial. Le-am spus despre pericolele jocului şi am discutat efectiv cu părinţii copiilor implicaţi. În afară de fetiţa care a accesat jocul cu o săptămână înainte de a o descoperi, noi, ceilalţi părinţi nu ştiau că ai lor copii au răni la mână. Din teribislim, curiozitate, au auzit şi despre joc peste tot şi asta poate i-a influenţat. Sunt copii care au între 12-13 ani”, a spus Mariana Toma, directorul Şcolii Unirea din Braniştea, cea a cărei vigilenţă în a realiza filtrul de control temeinic al elevilor a dus la depistarea din timp a faptului că periculosul joc virtual a ajuns şi la ei în comună.