spot_img
spot_img
0.8 C
Vaslui
14-ian.-2025

Proiect: puteri sporite pentru jandarmi. Ar putea face percheziții corporale și legitima cetățenii

- Advertisement -

PSD vrea puteri mai mari pentru jandarmi. Astfel, inspirati de protestele din Piata Victoriei, 124 de parlamentari social-democrați au depus un proiect de lege. Ei vor ca jandarmii să aibă atribuții ca ale polițiștilor și chiar să poată face cercetări. Inițiatorii spun că jandarmii au calificarea necesară și că proiectul este susținut și de celelalte partide din Parlament.

Potrivit propunerii, șoferii vor trebui să oprească nu numai la semnalul polițiștilor, ci și la cel al jandarmilor. Ei nu vor putea da amenzi de circulație, dar vor putea percheziționa interiorul mașinilor, dacă „există suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unor fapte antisociale”, se arată în proiectul de lege.

Viorel Sălan, inițiatorul proiecutlui și fostul șef al Jandarmeriei Hunedoara, arată că proiectul său este susținut de toate partidele. ”Eu am făcut trimitere făcând vorbire la posibilele atacuri teroriste sau săvârșirea unor fapte cu caracter contravențional”, spune acesta.

Potrivit proiectului, jandarmii vor putea face cercetări la fața locului, să ia declarații și chiar să evalueze pagubele, competențe care țin acum de activitatea Poliției Judiciare.

”Sunt anumite elemente care interferează și sigur că lucrul acesta, în practică, ar putea aduce deservicii pentru că nu oricine trebuie și poate să facă cercetare penală. Amestecăm lucrurile. Justiția ar putea să aibă de suferit în profunzime”, a declarat Dumitru Coarnă, lider de sindicat al polițiștilor.

”Cu privire la legea 64/ 2004 privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare, vr să vă aduc în atenție că Jandarmeria face parte din Federația Internațională a Polițiilor cu statut militar. Este singura instituție care nu are abilitatea de Poliție judiciară. Mă refer la jandarmeria francezilor, carabinienii italieni, jandarmeria portugheză și chiar cea iordaniană”, a mai spus Viorel Sălan.

sursa: https://www.realitatea.net/proiect-puteri-sporite-pentru-jandarmi-ar-putea-face-perchezi-ii-corporale-i-legitima-ceta-enii_2048542.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.