EXERCITIU….Aceasta a fost tema exercițiului tactic efectuat de către Inspectoratul pentru situații de Urgență Vaslui. Potrivit scenariului exercițiului, pe DN 24, în dreptul Stației de distribuție carburanți Codăești, o autocisternă care transportă substanțe chimice, în speță amoniac, datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum și apariția unei defecțiuni tehnice la sistemul de frânare, a părăsit partea carosabilă. În urma coleziunii cu elementele de decor din afara părții carosabile s-au produs avarii la cisternă, rezultând scurgeri de amoniac lichid și gazos. În urma emanațiilor de gaze toxice conducătorul auto a rămas inconștient în cabină. Exercițiu a avut ca obiectiv general verificarea timpului de reacție și a posibilităților tehnice de intervenție ale forțelor și mijloacelor tehnice conform registrului de capabilități, precum și pregătirea instituțiilor care trebuie să intervină în cazul unui asemenea dezastru (tip de risc: accidente, avarii, explozii și incendii în activități de transport). Structurile participante la exertcițiu au fost: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Podul Înalt” al județului Vaslui, Inspectoratul de poliție al județului Vaslui, Inspectoratul județean de jandarmi Vaslui, U.M. 01776 Huși, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui, UPU/SMURD Vaslui,Agenția de Protecția Mediului, Garda de mediu Vaslui, SC Drumuri Naționale Bârlad, CLSU Codăești și CLSU Miclești. Acțiunea s-a încheiat cu o analiză a modului și capacității de intervenție în cazul producerii unei astfel de situație, concluzia fiind că toate forțele participante au demonstrat ca pot gestiona corect și coerent o situație de urgență de o asemenea anvergură.