BUN! Victorie nesperatã în instantã pentru Primãria Arsura, unde, cu sanse aproape nule, institutia a mers sã se plângã cã Ministerul Dezvoltãrii îi cere înapoi cele aproape 500 mii lei, cât a fost finantarea pentru o scoalã! Schimbarea, în timpul lucrãrilor, a firmei de constructii i-a supãrat pe specialistii de la Bucuresti, care, desi au aprobat, initial, încheierea contractului de finantare, stiind de cedarea lucrãrilor de la o firmã la alta, în 2016, Ministerul… s-a sucit! Nu doar cã a notificat Primãria, cerându-i toti banii înapoi, dar i-a blocat si conturile, încasându-i deja, sub pretextul debitului, 200 mii lei. Poate de aceea, vestea cã instanta Curtii de Apel Iasi a decis, în aceste zile, sã anuleze Notificarea MDRAP si sã dea dreptate Primãriei Arsura, a fost cu atât mai importantã. Avocatul Radu Bobârnat este cel care a reprezentat Arsura în instantã, repurtând un succes care poate însemna, în viitor, un precedent favorabil si pentru alte primãrii, care se confruntã cu o asemenea problemã.
Scoala din Arsura, unde, în urmã cu doi ani, tavanul unei clasei a cãzut peste bãncile copiilor, chiar la o sãptãmânã de la inaugurare, a fost, în sfârsit, finalizatã. Sirul pãtaniilor care a însotit aceastã constructie însã nu s-a terminat odatã cu întâmplarea din 2015, care avea sã fie difuzatã de toatã televiziunile. Îndatã dupã ce s-au remediat toate problemele, iar copiii au început cursurile în noua clãdire, a venit alt bucluc. Ministerul Dezvoltãrii, prin intermediul cãruia s-a obtinut finantarea, si-a dat seama cã… vrea toti banii înapoi. Este vorba despre o sumã consistentã: 488.340, 57 lei. A invocat faptul cã firma care a câstigat initial licitatia a cedat partea de lucrãri neexecutate cãtre o altã firmã, dupã ce a intrat în faliment. În 2015, Ministerul verificã toatã documentatia celor de la Arsura, aprobã fonduri pentru finalizarea lucrãrilor (alti 288.000 lei, pe lângã cei 200.000 dati la anterior) si lucrãrile merg în ritmul lor. În 2016 însã, bucuria finalizãrii constructiei a dat în scârbã, pentru cei de la Arsura! O notificare a celor de la Minister i-a anuntat sec pe cei din Primãrie, cã din pricina faptului cã lucrãrile s-au cedat între cele douã firme, sunt pedepsiti grav, prin înapoierea, pânã la ultimul leu, a finantãrii. Ca sã arate cã nu glumeste, MDRAP-ul le-a blocat arsurenilor conturile si, repejor, le-a confiscat si 200.000 lei, gãsiti în „visteria” Primãriei. Au început drumul pe la Bucuresti si pe la instantã, dar aproape fãrã sperantã.
„Noi nu am crezut cã vom câstiga acest proces”
„Când ti se spune cã trebuie sã dai înapoi toti banii, adicã aproape 500.000 lei, ca primar, te pierzi! De unde sã dai acesti bani, dacã bugetul comunei, anual, e vai de el?! Cam 4 ani am fi rãmas cu buzunarele goale. Chiar nu avea aproape nicio sperantã, cã stiam cã Ministerul câstigã astfel de procese, desi noi aveam dovadã cã toate actele, inclusiv cel de cedare a lucrãrilor, fuseserã prezentate Ministerului, în 2015. Eu am intrat prima în 2016”, a spus Antoaneta Butnaru, primarul comunei Arsura. Avocatul Radu Bobârnat a fost cel care a reprezentat UAT Arsura în instantã si iscusinta sa profesionalã nu a dat gres nici acum. „Noi nu am crezut cã vom câstiga acest proces. Am vorbit cu unii, cu altii, care au experintã si au spus cã Ministerul ne va lua banii înapoi. Ne cam pierdusem speranta. Vineri, 17 martie, când am fost sunatã de domnul avocat, ca sã îmi spunã cã instanta Curtii de Apel Iasi a tinut cont de toate argumentele lor, anulând notificarea Ministerului, am fost extrem de bucuroasã. Îl felicit pe domnul avocat Bobârnat si îi multumesc pentru faptul cã ne-a reprezentat foarte bine”, spune primãrita Butnaru. Aceasta sustine cã va face demersurile pentru deblocarea conturilor Primãriei si, apoi, pentru recuperarea de la Ministerul Dezvoltãrii a celor 200.000 de lei, bani luati, pe nedrept, din „buzunarul” UAT Arsura.