spot_img
29.5 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Scandal în sănătate, AKH din Viena nu mai primeşte români. Asociaţia Pacienţilor: Pe lista de aşteptare sunt 70 de pacienţi

- Advertisement -

„Este foarte grav ceea ce se întâmplă. Pe lista de aşteptare sunt în jur de 70 de pacienţi şi afectează ceea ce se întâmplă, mai ales că Agenţia Naţională pentru Transplant (ANT) nu a avut alternative la AKH. Trebuia să avem şi alte variante. De abia acum s-a dovedit că Ministerul Sănătăţii şi ANT nu au alternative la o astfel de problemă. Ar fi trebuit să mergem inclusiv în afara Europei, aveam varianta pe Turcia. Noi, pacienţii avem dreptul de a cere socoteală Ministerului Sănătăţii şi ANT-ului de ce s-a ajuns în punctul ăsta mai ales că acum nu ni se spune foarte clar care este cauza. România a avut în fiecare an probleme cu plăţile. Nu este prima dată când pacienţii cu transplant sau care au nevoie de alte servicii medicale, alte intervenţii complexe, au fost refuzaţi sau au fost trimişi cu foarte mare greutate pentru că România nu a achitat datoriile către acei furnizori. Trebuia demult gasita o alternativă aşa cum au şi alte state”, a declarat pentru MEDIAFAX Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor.

În legătură cu acelaşi subiect, Victor Zota, reprezentant al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), a declarat că se caută soluţii, în privinţa realizării de transplant pulmonar, în ţări precum Cehia, Italia sau Franţa. Cinci români ar fi trebui să fie operaţi la AKH din Viena.

„În jur de cinci pacienţi ar trebui operaţi la centrul AKH din Viena. Ştiu că unuia i s-a făcut transplant anul trecut. Încercăm să remediem situaţia. Există şi alte posibilităţi în ţări care nu sunt în Eurotransplant. Există nişte discuţii, îi cunoştem, sunt colegii noştri şi ne pot ajuta. Aici vorbim despre ţări ca Cehia, Italia sau Franţa, ţări cu care am putea colabora”, a declarat Victor Zota, reprezentant ANT.

sursa: http://www.romaniatv.net/scandal-in-sanatate-akh-din-viena-nu-mai-primeste-romani-asociatia-pacientilor-pe-lista-de-astept_346948.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.