Marian Burcea, cel care a fost numit de premierul Grindeanu drept preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, va fi marţi instalat în noua funcţie.
Noul preşedinte al CNAS, Marian Burcea, va fi instalat în funcţie marţi, după revenirea în ţară a ministrului Sănătăţii, Florian Bodog. Numirea lui Marian Burcea în funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost publicată vineri, 17 martie, în Monitorul Oficial.
Marian Burcea (60 de ani), de specialitate medic oftalmolog, este general de brigadă medic (rez.) şi conferenţiar universitar doctor la la U.M.F. “Carol Davila” din Bucureşti.
Acesta a fost medic la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti şi director general adjunct la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (OPSNAJ), din anul 2004 până în prezent.