Un singur vot i-a lipsit, ieri, presedintelui Consiliului Judetean Vaslui, Dumitru Buzatu, pentru a trece un proiect de hotãrâre privind concesionarea a 10 hectare de livadã în comuna Dãnesti. O afacere pentru care, cel mai probabil, erau ceva doritori în spate, care asteptau sã preia suprafata de livadã de la granita cu Iasul, în conditii avantajoase. Cuiul lui Pepelea a fost, de data aceasta, consilierul PSD Eduard Popica, cel care a plecat pe neasteptate la începutul sedintei, lãsându-l pe Buzatu fãrã cvorumul de douã treimi, care i-ar fi permis sã treacã acel proiect. O livadã care valoreazã mult, dacã e sã ne luãm dupã raportul de evaluare întocmit de firma Valgrup SRL Husi, cea care a stabilit cã livada Consiliului Judetean, adicã 102.298 mp, ar valora în jur de 730.000 de lei, ceea ce pare, la prima vedere, o sumã incredibil de mare. Ce interes a avut Buzatu la sedinta de ieri?, nu stim. Cert este cã, atunci când secretara judetului i-a atras atentia cã proiectul nu a trecut, nefiind realizat cvorumul, seful Consiliului Judetean s-a enervat peste mãsurã. Si un fapt care îndulceste supãrarea presedintelui CJ Vaslui: Edi Popica, tocmai consilierul care i-a lipsit lui Buzatu pentru a trece punctul cu livada, îsi sãrbãtoreste azi ziua de nastere.
Pare neverosimil, însã pretul stabilit pentru livada de la Dãnesti este de 7,3 miliarde lei vechi, cu o medie de 730 de milioane de lei pe hectar. Asa a stabilit firma de evaluare, desi livada de la Dãnesti, apartinând Consiliului Judetean, nu are deschidere la drumuri nationale si este situatã într-o zonã nu tocmai accesibilã celor care ar dori sã facã o investitie acolo. Cred cã nicio livadã din nordul judetului nu ajunge la valoarea de 730 de milioane de lei vechi pe hectar, însã când vine vorba de bunurile CJ Vaslui se schimbã situatia. Tot firma de evaluare a socotit cã acea societate care ar primi livada în concesiune ar trebui sã plãteascã, pe an, în jur de 240 milioane lei vechi, ceea ce este o valoare destul de micã, pentru o livadã despre care se spune cã a fost destul de îngrijitã, probabil pentru a fi „mãritatã” pe 30 de ani, asa cum intentioneazã acum Consiliul Judetean. S-a mers pe vechiul model românesc, post-revolutionar: o anumitã afacere cu bunuri imobile apartinând statului român este întretinutã, i se creeazã o valoare mare, pentru a fi cât mai atrãgãtoare, dupã care se cautã personaje care sã preia afacerea respectivã, prin concesiune, pe o perioadã lungã de timp, în cazul nostru 30 de ani. Sã spui cã o livadã în satul Emil Racovitã, fie ea si întretinutã, valoreazã în jur de 200.000 de euro, este cam mult.
Buzatu a plãtit bani grei pentru a pune la punct livada pe care acum doreste sã o „mãrite”
Povestea acestei livezi este si ea extrem de ciudatã. Suprafata de 10 hectare de livadã a apartinut Muzeului Judetean „Stefan cel Mare”, care a început sã planteze pe acea suprafatã ciresi, mãr, prun, pãr, gutui, nuc, în perioada 2010-2011. Pentru cã muzeul nu avea în obiectul de activitate plantarea de livezi, s-a decis ca suprafata sã fie cedatã cãtre Consiliul Judetean, în 2012. Dumitru Buzatu a preluat livada si a început sã facã investitii acolo, bazându-se si pe subventiile primite de la APIA, dar si de fondurile de la Consiliul Judetean, care s-au dus cãtre satul Emil Racovitã, an de an. Si, uite asa, s-a ajuns în anul 2017, când ferma de acolo a ajuns pe rod, deci numai bunã de „mãritat”. Acesta a fost considerentul pentru care seful CJ Vaslui s-a gândit sã concesioneze livada, pentru 30 de ani. Ce sustine seful judetului în expunerea de motive? „Consiliul Judetean nu are ca obiect de activitate cultivarea fructelor, arbustilor fructiferi, cãpsunilor, nuciferilor si a altor pomi fructiferi, motiv pentru care se impune concesionarea livezii, prin licitatie publicã”, sustine Buzatu. Mai pe scurt: Consiliul Judetean nu are o societate agricolã specializatã în astfel de activitãti, deci trebuie sã scape de livadã, cu orice pret, mai ales cã, se spune, din acest an nu mai poate primi subventii de la APIA. Cam asa a prezentat Buzatu si intentia de a da livada de la Emil Racovitã unei anumite societãti, pentru o perioadã de 30 de ani. Planurile sefului CJ Vaslui au fost demascate de consilierii liberali.
„Noi, grupul consilierilor PNL, ne vom abtine de la vot. Am observat cã, în 2012, ati preluat acea suprafatã de livadã de la Dãnesti, cu intentia de a investi acolo. Când s-a ajuns ca livada sã fie pe rod, în 2017, ati decis, brusc, sã concesionati livada, desi s-au plãtit sume importante în acea livadã si probabil cã ar fi trebuit sã se treacã la exploatare, dupã cinci ani de investitii. Nici Muzeul Judetean si nici CJ Vaslui nu au ca obiect de activitate întretinerea de livezi, dar ati afirmat cã veti folosi recolta din livadã pentru diverse activitãti. Acum, observãm cã gândurile dvs. din acea perioadã nu au fost tocmai corecte. Nu întelegem de ce propuneti o concesiune pe 30 de ani, si nu pe 19 ani, cam cât este durata de viatã a pomilor fructiferi plantati acolo”, a spus consilierul liberal Gelu Veziteu. Presedintele CJ Vaslui a încercat sã dea o replicã liberalilor din Consiliul Judetean. „Pânã acum, am fost în perioada de plantare, am primit fonduri de la APIA, plus sumele de la Consiliul Judetean, însã acum nu mai primim subventii, asa cã ar fi prea costisitor sã continuãm cu investitiile acolo, doar din fondurile judetului. Ar trebui sã investim o grãmadã de bani, plus cã nu am avea ce face cu productia. Noi nu suntem o societate comercialã, de aceea suntem obligati sã o concesionãm. Sã nu vã imaginati cã sunt nu stiu câti doritori de concesionare, nici vorbã de asa ceva. Încercãm sã concesionãm livada, dar dacã nu gãsim doritori, vom avea o mare problemã. Tocmai pentru a face rentabilã aceastã poveste, trebuie sã apelãm la concesiune”, a încercat sã explice Buzatu. Ce veti face, au întrebat consilierii liberali, dacã nu vine nimeni? „Dacã nu o vrea nimeni, distribuim productia salariatilor, sã facã tuicã”, a afirmat seful CJ Vaslui. Fãrã niciun alt plan de rezervã, care sã includã existenta unei societãti comerciale care sã se ocupe de suprafetele de teren care sunt la dispozitia CJ Vaslui, în jur de 50 de hectare, în tot judetul, s-a trecut la vot. „Pentru”, „Contra”, „Abtineri” – „adoptat”. Asa a turuit Buzatu, la fiecare punct din proiectul de hotãrâre. Adicã, dupã semnalul dat taberei PSD-PNL, care avea 22 de consilieri în salã, tocmai minimul pentru cvorumul de douã treimi, Buzatu credea cã nu vor fi probleme. Asa s-a votat pânã la final, când secretara judetului, Diana Ursulescu, s-a ridicat stingherã si a spus: „Stiti, nu au fost decât 21 de voturi „pentru”, trebuiau 22″. Surprizã totalã pentru Dumitru Buzatu, care s-a trezit pentru prima datã de când este în fruntea CJ Vaslui în fata unei situatii pe care nu a controlat-o bine. Ce se întâmplase? Înainte de sedintã, în salã erau 22 de consilieri de la PSD si ALDE, ceea ce însemna cã Buzatu avea pe cine sã se bazeze. La câteva minute de la începerea sedintei, consilierul PSD Eduard Popica a primit un telefon, dupã care s-a ridicat brusc si a pãrãsit sala. Asa cã, Buzatu s-a trezit cu 21 de consilieri PSD si ALDE la dispozitie, neavând cvorumul de sedintã. Uluialã totalã, în tabãra PSD, Buzatu si Trifan uitându-se disperati în salã. „Sã votãm din nou”, a propus Dumitru Buzatu, crezând cã va salva situatia. „Domnule presedinte, conform legii 215 nu puteti propune votarea aceluiasi punct de douã ori, în aceeasi sedintã”, a anuntat Liviu Iacob, consilier judetean PNL. Buzatu s-a uitat disperat la secretarã, care i-a confirmat cã lucrurile stau asa cum le-a spus Iacob. L-am vãzut pe Ciprian Trifan, vicepresedintele CJ Vaslui, care îl suna, probabil, pe Edi Popica, pentru a afla de ce nu este în salã. „Nu stiu cum de s-a ajuns în aceastã situatie! Trebuia sã facem aceastã concesiune în ianuarie, nu am fi ajuns la discutiile de acum. Oamenii aceia (care, oare?, n.r.) vor face investitii acolo. Pe ce bani?”, a spus Buzatu, iritat la maxim, dupã ce s-a vãzut înfrânt la vot. La final, presedintele CJ Vaslui a tinut sã-i spunã lui Edi Popica cã nu este supãrat pe el. „Stiam cã vrea sã plece, spunea cã are un curs, un examen, dar nu credeam cã pleacã asa de repede. Asta e”, s-a resemnat Buzatu.