La nici doi anişori, Vanesa a fost diagnosticată cu hepatoblastom, o formă de cancer la ficat u Părinţii şi-ar dori ca micuţa să ajungă la o clinică în străinătate, dar au nevoie de ajutor
Georgiana şi Gigi Dobrică, oameni simpli şi modeşti, şi-au dorit cu disperare un copil. După circa doi ani de relaţie, Georgiana a rămas însărcinată, spre fericirea familei care a aşteptat-o cu nerăbdare pe micuţă şi au iubit-o înainte de a se naşte. Mama a mers regulat la controale, sarcina a decurs normal, nimic nu prevestea tragedia ce avea să se întâmple. Micuţa Vanesa s-a născut perfect sănătoasă, la termen. A crescut şi s-a dezvoltat normal până la un an şi trei luni, când, de la o simplă erupţie pe piele medicii au descoperit o boală necruţătoare. Vanesei i-au apărut iniţial mici pete roşiatice pe piele pe care mama le-a interpretat ca fiind semne ale unui vărsat de vânt. De la un timp, Vanesa a început să şi slăbească, iar medicul le-a spus că micuţa a făcut o alergie, posibil de la fructele de sezon, care va trece cu timpul. Însă erupţia s-a încăpăţânat să nu treacă. Au ajuns la un medic alergolog, şi după multe controale şi mulţi bani cheltuiţi, pentru că era vorba de un cabinet particular, având în vedere că Spitalul Judeţean nu are medic alergolog, acesta le-a dat părinţilor o trimitere cu diagnostic de infecţie urinară tocmai la Iaşi.
- Advertisement -
- Advertisement -