Vremea schimbă foaia brusc şi ne aduce iarna din nou în peisaj. Temperaturile au scăzut în aproape toată ţara, iar la munte a început să ningă.
Pentru aceste sfârşit de săptămână, meteorologii ne anunţă că vremea va fi în general închisă, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale.
Temporar vor fi precipitaţii în sud-vestul, estul ţarii, precum şi în zonele de munte şi pe arii mai restrânse în rest. Vor fi ploi, în estul Transilvaniei şi în vestul şi nordul Moldovei, trecator şi lapoviţa, iar la munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificari în regiunile estice şi la munte.
Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 13 grade, cu cele mai scazute valori în nordul Moldovei. Izolat în zonele joase va fi ceaţa.
În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros şi trecator vor fi condiţii sa ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade.