Ora de religie este obligatorie în 25 de state ale Consiliului Europei, în trei, respectiv Franţa, Albania şi Macedonia, nu se predă, în restul este facultativă sau opţională, iar în majoritatea statelor predarea religiei are caracter confesional, potrivit Patriarhiei Române.
Patriarhia explică, totodată, de ce nu pot fi înlocuite orele de religie cu cele de istoria religiilor. Ora de Religie, aşa cum este prevăzută în noua programă pentru gimnaziu, a stârnit indignare în rândul părinţilor, iar unii experţi în educaţie au apreciat că seamănă a îndoctrinare şi prozelitism.
„Religia predată confesional reprezintă regula în majoritatea statelor europene. Astfel, în argumentarea deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din 29 iunie 2007, în cazul Folgero contra Norvegiei se precizează că statele au dreptul de a difuza prin învăţământ sau educaţie informaţii sau cunoştinţe având, direct sau indirect, caracter religios sau filosofic (paragraful 84). De asemenea, CEDO nu consideră o problemă caracterul confesional al orei de religie, constatând faptul că în Europa învăţământul religios este profund legat de învăţământul secular. Dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei (în anul 2007), doar în trei state religia nu este predată în şcolile publice (Franţa, Albania şi Macedonia). Ora de religie este obligatorie în 25 de state, în restul fiind facultativă sau opţională, iar în majoritatea statelor predarea religiei are caracter confesional”, a precizat Patriarhia Română, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, majoritatea elevilor europeni au în programa şcolară o oră de religie pe săptămână, însă în ţări precum Germania, Austria, Irlanda, Cipru, Grecia, Italia şi Croaţia elevii au în programă câte două ore, iar în Belgia au trei ore pe săptămână.