Scăderea cotaţiilor petrolului se vede şi la benzinăriile din România. Carburanţii s-au ieftinit în ultima săptămână, mai ales benzina.
OMV Petrom, liderul pieţei de distribuţia a carburanţilor, a scăzut în această săptămână preţul benzinei comercializate în staţiile proprii cu 9 bani pe litru, iar motorina s-a ieftinit cu trei bani pe litru, tendinţe care au putea continua.
La cea mai ieftină staţie Petrom din Bucureşti, de exemplu, cea de pe şoseaua Alexandriei, benzina standard ajunsese să coste, vineri, 4,70 lei litrul, iar motorina 4,73 lei pe litru.
OMV Petrom are şi reduceri de week-end, care sunt de şase bani pe litru pentru benzină şi GPL şi de trei bani pe litru pentru benzine, reduceri care se aplică de vineri de la ora 23.00 până duminică la ora 23.00, la 195 de staţii din toată ţara Aşadar, în multe staţii, preţul carburanţilor va scădea în aceste zile sub pragul de 4,7 lei pe litru, iar la cele mai ieftine staţii vor ajunge chiar la 4,60 lei pe litru.
Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/se-ieftinesc-carburantii-preturile-coboara-pana-la-4-60-de-lei-litrul-in-acest-week-end_134496.html#ixzz4b0l4qfo5