Gasca lui Olteanu, condusã din umbrã de Dan Marian, se chinuie de luni bune sã punã mâna pe conducerea PNL-ului. Nimeni nu întelege de ce asa grabã, mai ales cã pânã la alegerile interne mai este putin. Dar se pare cã socotelile se încurcã, fiindcã marele plan de a acapara partidul face parte dintr-o strategie mai amplã de-a fostului senator de a ajunge din nou la ciolan. Acesta vrea sã treacã cu toatã gasca la ALDE, adicã la guvernare, si din acest motiv are nevoie de functia de presedinte. Altfel negociezi când esti presedinte de partid si alta ca membru simplu. Mai ales cã liberalii pucisti vor în ALDE sã punã mâna pe functia de presedinte. În replicã, Emil Dorin tureazã motoarele, spre disperarea grupãrii lui Braniste din partid si a pus alegerile interne din partid înaintea celor din PNL. De asta Olteanu &Company a adus-o pe Turcan la Vaslui cu tot cu limba lui Nelu Bãlan în ureche, pentru a forta demiterea lui Tãtaru din PNL. Numai cã nu le-a iesit. Pucistii au plecat cu coada între picioare, la fel si Turcan, lovindu-se de un zid care s-a construit în jurul lui Tãtaru. Si uite asa, Dan Marian mai ia o palmã peste bot, precum si Cristian David, fostul ministru penal cu care huseanul a tesut tot acest pãienjenis. Pãcat cã din toatã aceastã poveste Emil Dorin a ajuns la spital, cu inima în pioneze de la stres. Vestea bunã e cã si-a revenit, spre disperarea liberalilor pucisti.