spot_img
30.9 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Curtea Constituţională: Arestul la domiciliu este echivalent cu arestul preventiv, trebuie dispus în aceleaşi condiţii

- Advertisement -

Arestul la domiciliu este o măsură care afectează libertatea persoanei, iar aceasta trebuie însoțită de ansamblul garanțiilor recunoscute în cazul măsurii privative de libertate a arestului preventiv, precizează Curtea Constituțională a României (CCR).

CCR a admis o excepție de neconstituționalitate care viza dispozițiile articolului 220 alin. 1 din Codul de procedură penală, care permite luarea măsurii arestului la domiciliu, în condițiile în care anterior inculpatul a fost arestat preventiv sau la domiciliu în aceeași cauză, în lipsa unor temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate.

În motivarea deciziei, Curtea arată că atât persoanele aflate în arest preventiv, cât și cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, iar cele două măsuri reprezintă o „interferența majoră în dreptul la libertatea individuală a persoanei”.

„Din această perspectivă, Curtea a apreciat că, din modul de reglementare a măsurii arestului la domiciliu, aceasta reprezintă o afectare a drepturilor persoanei care, prin intensitate și modul de aplicare/de punere în executare, afectează libertatea persoanei, având caracteristicile unei privări de libertate”, se arată în motivare.

În context, judecătorii apreciază că măsura arestului la domiciliu trebuie să fie însoțită de ansamblul garanțiilor recunoscute în cazul măsurii privative de libertate a arestului preventiv.

„Astfel, Curtea apreciază că stabilirea naturii măsurii preventive a arestului la domiciliu în sensul că aceasta este o măsură preventivă privativă de libertate determină faptul că aceasta trebuie însoțită de ansamblul garanțiilor recunoscute în cazul măsurii preventive privative de libertate a arestului preventiv. Această concluzie se impune, având în vedere, pe de-o parte, similitudinea celor două măsuri din perspectiva naturii și a substanței acestora, aspect stabilit atât de Curtea Constituțională, cât și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și, pe de altă parte, principiul ce rezultă din jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căruia norma constituțională a art. 23 trebuie interpretată în sens larg, cu referire la toate măsurile preventive privative de libertate”, se precizează în motivare.

Curtea reține că, spre deosebire de situația arestului preventiv, care se poate dispune din nou față de inculpatul care a mai fost anterior arestat preventiv în aceeași cauză, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecății, numai dacă au intervenit temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate, în cazul arestului la domiciliu aceasta garanție nu este reglementată.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/curtea-constitutionala-arestul-la-domiciliu-este-echivalent-cu-arestul-preventiv-trebuie-dispus-in-aceleasi-conditii_343872.html#ixzz4aG4zFPZ9

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.