Practic, mai multe organe vitale ale tânărului de 22 de ani i s-au necrozat în doar câteva ore, după o operaţie ce părea că a decurs foarte bine, la Spitalul „Sf. Spiridon“. „Este o complicaţie extraordinar de rară, cu o extindere nemaiîntâlnită, pentru că semne sunt nu numai la nivelul intestinului subţire sau al colonului, ci şi pe stomac, esofag, la nivel cardiac şi pulmonar. Eu nu aveam cum să-mi închipui o aşa evoluţie de-a dreptul dramatică“, a explicat directorul medical al spitalului, cel care l-a operat pe student. În spaţiul public s-a vorbit şi de o infecţie nosocomială. Medicii resping însă ferm ipoteza. Familia nu a depus nicio plângere. Ce scria pe Facebook cu numai câteva ore înaintea tragediei?
Iulian V. Amariei, un student al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, şi-a găsit sfârşitul pe patul de spital. Vineri, 24 februarie, tânărul în vârstă de 22 de ani a vorbit ultima oară cu prietenii săi, scriindu-le pe pagina personală de Facebook: „Vreau să vă mulţumesc din suflet şi din inimă pentru tot ceea ce aţi făcut în această perioadă foarte dificilă din viaţa mea. Fie cu un singur gând, mesaj sau chiar donare de sânge. Acum mă aflu la chirurgie, am două zile de la operaţie şi sper ca încet-încet să îmi revin şi să mă pun pe picioare. M-a impresionat profund mobilizarea voastră! Aveţi grijă de voi şi multă sănătate. Doamne ajută“. Luni, 27 februarie, tânărul şi-a pierdut viaţa în urma unei complicaţii rare, enterită necrozantă postoperatorie formă gravă, care i-a atins majoritatea organelor interne, după cum au arătat medicii. „Este o complicaţie extraordinar de rară, cu o extindere nemaiîntâlnită, pentru că semne sunt nu numai la nivelul intestinului subţire sau al colonului, ci şi pe stomac, esofag, la nivel cardiac şi pulmonar. Eu nu aveam cum să-mi închipui o aşa evoluţie de-a dreptul dramatică“, a explicat profesorul Ştefan Georgescu, medicul care l-a operat pe pacient.