spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Ajutati-l pe Petricã!

- Advertisement -

CÂND SOARTA TI-E POTRIVNICÃ…Petricã Manole este un adolescent de 16 ani care, în ultimii ani, în loc sã se dedice scolii si altor acitivitãti specifice vârstei, a stat mai mult prin spitale, ocupat sã lupte pentru viatã, dupã ce i s-a pus diagnosticul de cancer. Este acelasi adolescent despre care s-a scris în cotidianul Vremea Nouã în urmã cu aproximativ o sãptãmânã. Bãiatul a fost alungat de la un spital din Iasi, a fost ajutat de personalul medical de la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui, sectia Pediatrie iar acum este acasã, la Podu Oprii, comuna Bunesti-Averesti. Sansele la viatã ale lui Petricã sunt nule, dar suferinta lui ar fi mai usoarã dacã ar primi ajutor pentru a putea sã îsi continue tratamentul si sã tinã regimul alimentar necesar, mai ales cã familia lui Petricã este modestã, iar conditiile în care trãieste nu sunt foarte bune. Închis în câtiva metri pãtrati, lui Petricã nu i-a rãmas altceva de fãcut decât sã astepte sã plece la îngeri, însã, cu o tãrie de caracter iesitã din comun, pentru a nu-si necãji familia, acesta spune acum cã “nu mã doare nimic, sunt bine”.

În ultima perioadã au fost prezentate în mass-media foarte multe cazuri ale unor copii si tineri bolnavi. Tocmai de aceea, devenite obisnuite astfel de informatii, impactul asupra cetãtenilor, care ar putea sã ajute contribuind cu diferite sume necesare pentru medicamente/operatii salvatoare, nu mai este atât de puternic. Oamenii se limiteazã la a spune “sãracul” sau “ce soartã crudã” si îsi vãd de viatã linistiti, desi o sumã infimã, venitã din partea mai multor binevoitori, ar putea însemna viata pentru cel chinuit. Petricã Manole este si el un copil chinuit de o boalã grea, care si-a lãsat grav amprenta pe trupul sãu, abdomenul bãiatului fiind mãrit în volum foarte tare. De câtiva ani suferã de cancer si doar o minune îl mai poate salva. A fost internat aproximativ un an si jumãtate la Iasi, apoi a fost adus la SJU Vaslui, acolo unde a primit tratament prin bunãvointa personalului medical, deoarece medicamentele respective nu existau în spital. I s-a propus sã fie dus într-un centru din Bârlad, unde ar fi beneficiat de asistentã medicalã în permanentã, însã Petricã si familia lui s-au opus. “Cum sã îmi las copilul la un centru de plasament? Este copilul meu, îl iubesc, vreau sã stea acasã lângã noi si cât mai trãieste îl vom îngriji”, a spus tatãl bãiatului, cu ochii în lacrimi. De asemenea, Petricã, fiind constient de conditia sa, si-a exprimat dorinta de a muri acasã.

“Acum nu mã mai doare nimic, sunt bine”

Petricã este o lectie de viatã pentru noi toti. L-am gãsit întins pe pat, într-o odaie sãrãcãcioasã, dar bine încãlzitã. Dacã nu ar avea abdomenul deformat, ai putea jura cã este un adolescent normal. Este bine îngrijit, curat îmbrãcat, iar privirea lui este împãcatã. Este cunoscut faptul cã pacientii care suferã de aceastã boalã au dureri cumplite, însã curajul si tãria de caracter ale acestui copil uimesc. Întrebat cum se simte, dorind sã-si menajeze familia, a rãspuns “acum nu mã mai doare nimic, sunt bine”. Spre deosebire de tinerii de vârsta lui, care îsi doresc libertate, independentã si fug într-o oarecare mãsurã de familie, maturizat de boalã, acesta a înteles importanta celor dragi. De aceea a refuzat sã meargã la un centru unde poate ar fi fost mai bine îngrijit din punct de vedere medical, si s-a întors acasã, acolo unde primeste, înainte de toate, îngrijire sufleteascã, dragoste. Paradoxal, tot boala l-a fãcut mai tare, în loc sã îi slãbeascã psihicul. Adolescentii din ziua de azi fac o dramã pentru cã nu le cumpãrã pãrintii un telefon de ultimã generatie, însã Petricã nu face o tragedie nici mãcar din moarte, pe care o asteaptã senin, resemnat. Este trist când un bãtrân îsi asteaptã sfârsitul, dar ce cuvânt poate descrie situatia unui copil, care a trãit doar 16 ani si stã închis între patru pereti, asteptându-si finalul, constient cã s-ar putea stinge în orice clipã?

O familie amãrâtã, o casã sãrãcãcioasã

Familia lui Petricã numãrã sase membri: pãrintii, Petricã, fratele cel mare (21 de ani) si douã surori, de 13, respectiv 15 ani. Culmea, probleme de sãnãtate a avut sIi fata de 15 ani, care s-a nãscut cu un handicap la picioare, iar pãrintii au stat si cu ea prin spitale. Tatãl, obligat de boala bãiatului, a lucrat timp de doi ani în Italia ca oier. S-a întors în urmã cu câteva luni. Rusinat într-o oarecare mãsurã de casa în care locuiesc, acesta ne-a arãtat cã a reusit sã cumpere câtiva metri cubi de BCA, în speranta cã vor reusi sã construiascã într-o zi o casã nouã. “Toti banii pe care i-am câstigat, i-am folosit pentru Petricã”, a spus bãrbatul. Acum, cei 6 membri ai familiei stau în douã camere minuscule si orice ajutor ar fi binevenit, mai ales cã tratamentul bãiatului ajunge la aproximativ 600 de lei pe lunã. Cei care vor sã îi facã lui Petricã ultimele clipe din viatã mai usoare gãsesc familia Manole în satul Podu Oprii, comuna Bunesti-Averesti. Nu rãmâneti indiferenti, ajutati-l pe Petricã!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.