În Vaslui, legea nu respectată nici măcar de unii dintre oamenii legii. Mașina din imagine, parcată în mijlocul intersecției din zona Liceului „Emil Racoviță”, aparține unui polițist de la Biroul Politiei Rutiere Vaslui. Fotografia a fost trimisă pe adresa redacției de un vasluian, care ne-a precizat totodată că nu e prima oară când vede că acesta parchează astfel. Culmea, el este cel care i-a amendat pe mulți vasluieni pentru parcări neregulamentare.