INCENDII…Pe fondul ultimului val de frig ce s-a abãtut asupra judetului Vaslui, mai multe incendii provocate, în mare majoritate, de cei care nu si-au curãtat cosurile de fum, au avut loc la sfârsitul sãptãmâii trecute. Astfel, Inspectoratul pentru situatii de Urgentã Vaslui a fost solicitat sã intervinã pentru stingerea a peste 6 incendii.
Noul val de frig ce s-a abãtut asupra judetului face noi victime. Pe lângã cei care au de suferit din cauza temperaturilor extrem de scãzute, altii au reusit sã-si facã singuri rãu prin nerespectarea unor obligatii în ceea ce priveste protectia la incendii. Una dintre ele este legatã de curãtarea cosurilor de fum acolo unde soba este sursa de încãlzire. Din acest motiv, pompierii vasluieni au fost solicitati sã intervinã, într-un interval de trei zile, la peste 6 incendii. Astfel, sâmbãtã, la ora 09.00, Inspectoratul pentru Situatii de Urgentã „Podul Înalt” al judetului Vaslui a fost solicitat sã intervinã pentru stingerea unui incendiu produs la o locuintã din localitatea Mãrãseni, comuna Stefan cel Mare. Pentru localizarea si lichidarea incendiului, la fata locului s-a deplasat Detasamentul de Pompieri Vaslui, cu o autospecialã de lucru cu apã si spumã si 6 subofiteri. Flãcãrile au distrus aproximativ un metru pãtrat de tavan si doi mp din peretele locuintei. Douã ore mai târziu, sectia de Pompieri Husi a intervenit, cu o autospecialã de lucru cu apã si spumã si 6 subofiteri, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuintã de pe strada Erou Ursan din municipiul Husi. A ars funinginea depusã pe cosul de fum si aproximativ un ml grindã din lemn de la acoperisul casei. Duminicã, la ora 10.00, un echipaj de pompieri din cadrul Sectiei Husi a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la acoperisul unei case din localitatea Epureni, comuna Duda-Epureni. Au ars depunerile de funingine depuse pe cosul de fum si circa un ml grindã din lemn de la acoperisul casei. Si tot duminicã, la ora 18.20, un echipaj de pompieri din cadrul Sectiei Husi a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la cosul de fum a unei locuinte de pe strada Episcopiei din municipiul Husi. Au ars depunerile de funingine depuse pe cosul de fum si circa un ml scândurã din lemn de la astereala acoperisului. La aproximativ o orã de la acest nou incendiu, douã echipaje de pompieri au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o casã din localitatea Sofronesti, comuna Todiresti. Pentru localizarea si lichidarea acestuia s-au deplasat douã autospeciale de lucru cu apã si spumã, cu 10 subofiteri, care au actionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgentã din comunã. La sosirea la fata locului, incendiul se manifesta atât la acoperisul casei, cât si în interiorul locuintei. Flãcãrile au distrus aproximativ 50 metri pãtrati acoperis din carton bituminat si tablã, pe asterealã din lemn, un dulap, o usã si diverse textile. Putin dupã miezul noptii Inspectoratul pentru Situatii de Urgentã „ Podul Înalt” al judetului Vaslui a fost din nou solicitat sã intervinã pentru stingerea unui incendiu produs la o locuintã din localitatea Puscasi, comuna Puscasi. Pentru localizarea si lichidarea incendiului, la fata locului s-a deplasat Detasamentul de Pompieri Vaslui, cu o autospecialã de stingere si sase subofiteri, care au actionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgentã din comunã. În momentul sosirii pompierilor militari, incendiul se manifesta în interiorul locuintei, la soba cu acumulare de cãldurã, cu posibilitate de propagare la întreaga casã. Flãcãrile au distrus aproximativ 2 mp planseu din scândurã si au fost degradate soba, cosul de fum si circa 4 mp planseu din scândurã. „Din fericire, în urma incendiilor produse la locuinte s-au înregistrat doar pagube materiale, fãrã a se produce si pierderi de vieti omenesti. Împrejurãrile determinante ale incendiilor produse la sfârsitul sãptãmânii au fost legate de necurãtarea periodicã a funinginii depuse pe cosurile de fum, neîntretinerea cosurilor în urma utilizãrii lor îndelungate, neizolarea fatã de materialele combustibile din structura acoperisurilor si planseelor (grinzi, cãpriori), precum si neasigurarea etansãrii burlanelor si cosurilor de fum”, a spus purtãtorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Sfaturile pompierilor pentru aceastã perioadã
ATENTIE…Pentru asigurarea securitãtii la incendiu cosurile de fum necesitã respectarea urmãtoarelor conditii: verificarea, repararea, izolarea termicã si curãtarea periodicã a cosurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii. Cosurile de fum trebuie curãtate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare. Si tot cosurile de fum trebuie izolate termic fatã de materialele combustibile ale planseului sau acoperisului (grinzi, asterealã de lemn si alte asemenea). La strãpungerea planseelor combustibile, elementele de lemn ale planseelor trebuie sa fie distantate la cel putin 24 cm de la fata interioarã a cosului de fum (completarea spatiului dintre cos si plansee se realizeazã cu materiale termoizolatoare incombustibile). Când cosurile sunt lângã pereti de lemn sau alte materiale combustibile, se lasã între perete si cos un spatiu de cel putin 10 cm, protejând în acelasi timp peretele cu materiale rezistente la foc. În podurile clãdirilor, cosurile se tencuiesc pe interior si pe exterior si se dau cu var, ca sã se poatã observa cu usurintã eventualele fisuri. În spatiile cu pericol de incendiu si explozie, nu se folosesc burlane din tablã pentru evacuarea fumului. De asemenea, se interzice folosirea improvizatiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângã peretii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile. Totodatã, având în vedere cã în perioada urmãtoare judetul Vaslui se aflã sub atentionare cod galben de vreme geroasã, Inspectoratul pentru Situatii de Urgentã „Podul Înalt” al judetului Vaslui face un apel cãtre toti cetãtenii sã manifeste maximã prudentã în utilizarea sistemelor de încãlzire si a cosurilor de fum.