Salariul mediu net a crescut cu aproape 12% anul trecut, potrivit celor mai recente date statistice publicate de INS. Bugetarii sunt, de departe, favoriții guvernanților din România, prăpastia dintre salariile acestora și cele plătite în mediul privat adâncindu-se de la an la an.
În momentul de față, bugetarii câștigă cu 455 lei mai mult decât angajații din privat, însă la sfârșitul anului 2017 diferența va crește la 720 lei. Potrivit prognozelor oficiale, anul viitor prăpastia între bugetari și angajații din privat se va adânci la 840 lei.
Potrivit statisticilor, în anul 2016, salariul mediu brut în zona bugetară a fost de 3.186 de lei, după o creștere de 13,9%, în timp ce la privați salariul mediu brut a fost de 2.731 de lei, după o creștere de doar 9,3%.
Vestile nu sunt bune in sectorul privat nici pentru anul 2017. În urma estimărilor Comsiei Naționale de Prognoză (CNP), salariul brut la bugetari va creste cu 16,9% anul acesta, cu 10,3% in 2018 si cu 11,5% in 2019. Creșterile în mediul privat vor fi mai mici.