BOGATII VASLUIULUI
VENITURI….Directorul Fiscului ridicã în jur de 7.000 de lei, net, lunar, urmeazã prefectul cu aproximativ 6.000 lei si presedintele CJ care are peste 5.000 de lei.
SALARII MARI…Angajatii din mediul privat de la Vaslui au început sã plece cãtre unitãtile de stat – primãrii, Consiliul Judetean, Prefecturã, directii deconcentrate – dupã ce s-a aflat cã salariile din sectorul de stat au ajuns sã fie cu mult mai consistente decât cele pe care le pot oferi firmele private. Cifrele oficiale aratã cã salariile medii nete din administratia publicã de la Vaslui sunt de douã ori mai mari decât salariile nete care se plãtesc în sectorul privat, la finele lunii ianuarie, chiar si de trei ori, în unele cazuri. Toti bugetarii de la Vaslui vor primi lefuri majorate cu 20% începând cu data de 1 februarie a.c., asa cum prevede legislatia recentã, asa cã este mult mai bine sã lucrezi la stat, decât sã stai cu salariul minim la privat. Cel mai mare salariu din judetul Vaslui, în acest moment, apartine directorului de la Finantele Publice, Nelu Sava, care câstigã în jur de 7.000 de lei, net, lunar. Urmeazã prefectul de Vaslui, care primeste în jur de 5.700 de lei salariu, cam acelasi salariu pe care îl primesc directorii din cadrul unitãtilor care apartin de Ministerul Muncii – Casa de Pensii, Agentia de Prestatii Sociale etc. – dar si sefii de institutii din directiile subordonate Consiliului Judetean. Vorbind de subordonatii celor de mai sus, trebuie sã spunem cã salariile cele mai barosane sunt tot la Finante, acolo unde un sef de serviciu a ajuns 6.000 de lei, net, lunar, în timp ce mii de muncitori din sistemul privat se chinuie cu salariul minim, de 1.450 de lei. La nivel de Consiliu Judetean, presedintele Dumitru Buzatu ridicã de la casierie în jur de 5.000 de lei, lunar, cu mult mai putin decât prefectul sau subprefectul judetului, ceea ce aratã discrepanta între salariile sefilor din administratia publicã.
O secretarã din Finantele Publice de la Vaslui ridica, la finele lunii ianuarie, în jur de 1.500 de lei, net, un referent cu studii medii 2.100 de lei, un consilier superior 4.200 de lei, iar un sef de serviciu în jur de 6.000 de lei. Directorii adjuncti au în jur de 6.500 de lei, net, salariu, în timp ce seful Fiscului de la Vaslui ajunge la 7.000 de lei. Sunt cifrele oficiale, oferite de Ministerul de Finante, referitor la cele mai mari salarii ridicate de bugetarii din judetul Vaslui. Salarii care se vor majora cu 20%, de la 1 februarie, asa cã toti vasluienii îsi doresc sã câstige un salariu cât de cât bun trebuie sã caute ofertele de la stat. Salariile din sectorul de stat au crescut de douã ori mai repede decât cele din mediul privat, în mare parte datoritã promisiunilor puse în practicã din anul electoral 2016. Aceste indexãri salariale ale bugetarilor din judetul Vaslui vor avea efecte negative în mediul privat, pentru cã deja multe firme spun cã angajatii lor se duc cãtre sectorul public, iar firmele private nu pot sã facã fatã concurentei neloiale venite din partea statului în ceea ce priveste salariile oferite angajatilor. „Este o situatie care a existat si în Grecia, înainte de criza economicã. Trebuie sã fim foarte atenti”, atrage atentia un reprezentant al mediului de afaceri din judet. La Vaslui, managerii firmelor private sunt iritati de faptul cã sistemul public majoreazã salariile bugetarilor la grãmadã, pentru cã nu se pune problema de eficientã sau a productivitãtii muncii. Sunt multe firme în mediul privat din judet care nu au posibilitatea de a majora salariile la nivelul celor din sectorul bugetar, situatie întâlnitã în perioada 2008-2009. „S-a adâncit foarte mult diferenta între salariul mediu brut al bugetarilor si cel din mediul privat. Salariul bugetarilor este cu 30-40% mai mare decât cel al lucrãtorilor de la privat. Practic, statul face o concurentã neloialã firmelor private. Se pune problema dacã este statul prea generos sau sunt agentii economici prea zgârciti? Adevãrul este pe undeva pe la mijloc. Cred cã agentii economici au fost foarte prudenti în ultimii ani, de la mijlocul crizei încoace, în a creste salariile regulat, fiindu-le teamã sã nu vinã altã crizã si sã-i gãseascã cu salariile foarte mari. Din acest punct de vedere se creeazã anumite inechitãti, si anume, în ultimul timp se observã o migratie a fortei de muncã de la privat la stat. De exemplu, eu am avut un angajat cãruia îi ofeream un salariu de 4.000 de lei net si a plecat la APIA pe un salariu de 6.000 de lei net. Deci nu ai cum sã-l tii. Diferenta este foarte mare, de 2.000 de lei. Si, astfel, existã aceastã concurentã neloialã pe care o face statul firmelor private”, sustine directorul unei firme de consultantã, citat de agentiile de presã.
La Muzeul Judetean, cel mai mic salariu este de 2.500 de lei, conform unor surse
Un lucru este sigur: dupã directorul de la Finante, care ia în mânã în jur de 7.000 de lei, lunar, cei mai multi bani se duc la conducerea Prefecturii, acolo unde prefectul ia 5.700 de lei, iar subprefectul în jur de 5.200 de lei. Sefii de servicii din Prefecturã câstigã si ei în jur de 4.000 de lei, cam la nivelul salariilor de conducere din fruntea CJ Vaslui. La Consiliul Judetean, cele mai mari salarii le au presedintele si cei doi vicepresedinti – cumva, oficiale, pentru cã sunt deja salariati care iau mai multi bani decât sefii CJ! – în jur de 5.000 de lei, fiecare. Cam aceeasi sumã o câstigã si directorii de institutii din subordinea CJ Vaslui, în jur de 5-6.000 de lei, fiecare, unii chiar si mai mult. La DGASPC Vaslui, cele mai mici salarii pornesc de la 2.000 de lei, sustin sursele noastre, în timp ce la Muzeul Judetean salariile pornesc de la 2.500 de lei, net, lunar.