PENAL…Politistii de frontierã din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita au depistat un bãrbat din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontierã un permis de conducere fals. Astfel, în data de 4 februarie, în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albita s-a prezentat, pentru efectuarea formalitãtilor de control pentru trecerea frontierei, cetãteanul moldovean Serghei O., în vârstã de 45 de ani, conducând un autoturism marca Renault, înmatriculat în Moldova. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, politistii de frontierã au efectuat verificãri suplimentare, ocazie cu care au stabilit cã documentul în cauzã nu îndeplineste conditiile de formã si fond ale unuia autentic, fiind fals. În legãturã cu cele constatate, Serghei O. a declarat cã si-a pierdut permisul de conducere, eliberat de autoritãtile moldovenesti si a obtinut documentul prezentat la controlul de frontierã de la un conational, în schimbul a 1.500 lei moldovenesti. Totodatã, bãrbatul a mai declarat cã nu stia cã documentul prezentat la controlul de frontierã este fals. Politistii de frontierã efectueazã cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.