spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Elevii cu risc de abandon școlar, susținuți de ISJ printr-un proiect de anvergură

- Advertisement -

FINAL…Ieri, la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui a avut loc Conferința finală „Puterea Progresului” din cadrul proiectului „Programe educaționale și de consiliere pentru prevenirea abandonului școlar în județul Vaslui”, derulat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), în parteneriat cu autoritățile locale. Beneficiari sunt liceele „Ion Mincu” Vaslui, „Petru Rareș” Bârlad și „Nicolae Iorga” Negrești. Proiectul a fost finanțat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, prin Mecanismul de Finanțare „Spațiul Economic European” (SEE).

Finanțarea a fost de peste 1,6 milioane de lei, iar beneficiari direcți au fost 200 de elevi cu risc de abandon. În program au fost implicați și 213 părinți, care au participat la 12 workshop-uri cu privire la planificarea carierei copiilor, planificarea timpului și a resurselor financiare, comunicarea non-violentă și modalități mai bune de parenting. De asemenea, 60 de cadre didactice au fost formate în domeniul lucrului și comunicării cu tinerii prin metode non-formale și informale în cadrul atelierelor. Elevii au beneficiat lunar de câte un pachet de hrană în valoare de 65 de euro, timp de 24 luni. „}inta noastră a fost să reducem riscul de abandon școlar la clasele X-XII cu 5 la sută în fiecare dintre cele trei licee pilot. Se observă o îmbunătățire a frecvenței la cursuri, precum și a situației la învățătură. De asemenea, ne dorim să creștem promovabilitatea la examenul de bacalaureat cu 25 la sută în următorii doi ani școlari în fiecare dintre cele trei licee”, a declarat inspectorul școlar al ISJ Vaslui, Landiana Mihnevici.

Prefectul a felicitat cadrele didactice implicate în proiect

Prefectul județului Vaslui, Isabel BOGDAN, i-a felicitat pe cei implicați în proiect și speră ca asemenea programe să fie derulate și pe viitor, pentru îmbunătățirea situației educaționale: „Vasluiul se numără printre județele cu o rată scăzută a abandonului școlar. Cu toate acestea, procentul celor care părăsesc de timpuriu școala este în ușoară creștere. Rata abandonului școlar a fost la finele lunii septembrie 2016 de 1,74 la sută, în creștere cu 0,32 la sută față de 2015. Mai exact, dintr-un total de 22.763 de elevi monitorizați, au renunțat la cursuri 396, iar cei mai mulți provin din mediul rural. Mă bucur că Inspectoratul Școlar Județean Vaslui are ca preocupare primordială diminuarea acestui fenomen, prin implementarea unor proiecte europene, precum este și cel diseminat astăzi. Faptul că 200 de elevi aflați în situații de risc au fost menținuți în mediul școlar e o mare realizare. Mă bucură faptul că și părinții au fost implicați în proiect, fiindcă unul din factorii care duc la abandonul școlar este legat de familie. Din cauza dificultăților materiale, a modelului educațional oferit de părinți și de frați, precum și a dezorganizării familiei, se ajunge în postura de a se renunța prea ușor la educație. Ar trebuie ca asemenea proiecte să fie implementate la nivel de gimnaziu, acolo unde numărul copiilor care au renunțat la continuarea studiilor este mai mare. Vă felicit pentru acest proiect și sper ca Inspectoratul Școlar Județean să facă în continuare front comun alături de comunitățile locale, pentru ca tinerii să nu mai renunțe la educație”. La rândul său, subprefectul Mircea GOLOGAN a apreciat faptul că una dintre preocupările proiectului a fost legată de creșterea procentului de promovabilitate la bacalaureat. Timp de cinci ani, cadrele didactice vor continua toate activitățile educaționale derulate în proiect în sistem de voluntariat și vor fi monitorizate prin inspecții școlare. Vor exista două tipuri de programe, unul de remediere pentru elevii cu rezultate slabe și altul de excelență pentru elevii buni, în funcție de aptitudini, de rezultatele la învățătură.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.