PLÂNGERI… Un vasluian reclamã serviciile de telefonie Telekom din satul Bãlesti, comuna Cozmesti. Acesta povesteste cã desi atât el, cât si vecinii au sesizat compania cu privire la faptul cã de luni de zile telefoanele nu functioneazã cum ar trebui, nu s-a luat nicio mãsurã. „De ani buni, la unii gospodari telefonul lor functioneazã cu sincope. Dar în lunile în care functioneazã, din documentele furnizorului de servicii în telefonie, nu dispare valoarea abonamentelui, chiar dacã biata facturã consemneazã cã volumul convorbirilor telefonice este zero”, explicã vasluianul Vasile Tãnase într-o scrisoare trimisã pe adresa redactiei.
„Mai departe, derapajele se manifestã în forme si agresivitate repetate si accentuate pe care le voi arãta în putine si decente vorbe pe care vocabularul meu le stãpâneste, pentru cã asa am fost învãtat de mititel. Iubitul meu sat a fost racordat la reteaua electricã la data de 6 iunie 1970. Dupã câtiva ani a progresat si a apãrut si telefonul: cablul pe stâlpi din lemn si cãsute de contact, în raport cu posibilitãtile din acele timpuri. Si a functionat bine, cu folos si fãrã întreruperi si în perioada comunistã. În urmã cu vreo sase ani au apãrut si necazurile: stâlpii din lemn, sustinãtorii cablului, precum si cãsutele de racordare, îmbãtrânite, cedeazã ici-colo si se simte nevoia de mestesugari cu perspicacitate, cu talent, destoinci, instruiti, amabili si dornici de afirmare, înzestrati cu toate cele necesare, inclusiv cu articole pentru schimb, nu numai cu o surubelnitã si cu un zâmbet acru în colt de gurã. Ca efect, periodic, unele telefoane nu-si îndeplinesc misiunea din ce în ce mai des si interventile repetate ale abonatilor se transformã în lehamite”, povesteste bãrbatul.
„Scene de necontrolat si contre verbale”
În sat, cel putin patru familii au probleme cu serviciul de telefonie. Vasile Tãnase povesteste cã de multe ori s-a ajuns si la scene de necontrolat si contre verbale cu angajatii companiei. „Începând cu luna septembrie 2016 si pânã astãzi nu functioneazã telefoanele unor abonati, dintre care enumãr câtiva: Ioan Tãnase, Gabriela Stan, Gabriel Voicu, Constantin Voicu. Bietii sãteni au fãcut repetate sesizãri la filiala Telekom Vaslui: supãrãrile si nervii de nestãpânit au condus la scene de necontrolat si contre verbale si s-au finalizat cu promisiuni fãrã acoperire, iar situatiunea a rãmas aceeasi. Chiar dacã mã indispune, am sã afisez douã exemple demonstrative. Primul a avut loc în luna noiembrie 2016, la abonata Gabriela Stan. Un mestesugar a venit sã-i repare telefonul. Fratele meu, Ioan Tãnase, situat la 100 metri distantã si cu telefonul nefunctional din luna august 2016, este informat despre prezenta lucrãtorului trimis de la Vaslui si-l roagã sã vinã sã-i punã si lui telefonul în functiune. I se rãspunde cã este trimis de la Vaslui sã repare numai acest telefon, al familiei Stan, la care bãtrânul meu frate, la 89 ani, coplesit de ametitorul rãspuns, se întoarce trist spre casã. Al doilea exemplu a avut loc la începutul lunii 2016, la o depãrtare de 500 metri de sat, obosit de vremuri, stâlpul de lemn ce sustine cablul de telefon din directia Vaslui se prãbuseste. Trece o sãptãmânã si sugerez nepotului sã-i facã o pozã si sã o prezinte la Telekom Vaslui. A mai trecut o sãptãmânã si telefonul a fost pus pe verticalã”, povesteste vasluianul.
„Ti-am dat un telefon sã-ti aud vocea”
Acesta a explicat si motivul demersului sãu: locuieste de câtiva ani în Transilvania, iar telefonul este singurul mijloc prin care mai poate tine legãtura cu fratele sãu si locurile sale natale: „am sã încerc sã vã împãrtãsesc si motivarea care mã obligã sã înfãptuiascã stãruitorul meu demers. La 23 august 1944, când „Luminile de la Rãsãrit” au poposit în curtea noastrã din Bãlesti, în primele 9 minute i-au fãcut de petrecanie lui Tata Nostru si am rãmas singurei, fratele Ionel la 16 ani, iar eu, la 19 ani. La 25 ani, mi-am luat „lumea-n cap” si-n Transilvania mi-am gãsit cea mai umilã slujbã din lume, adãpost, hranã, liniste si prieteni de nãdejde. Din acele socante vremuri, relatiile noastre frãtesti au rãmas trainice care acum, cu povara grea a anilor nostri, la telefon, se exprimã astfel, de câteva ori pe sãptãmânã: „ti-am dat un telefon sã-ti aud vocea”. Ce cald si dulce sunã. Si ce uriasã bucurie aduce un telefon si de dincolo de ocean, în câteva minute ni se dã de stire cã avem încã un nepot sau un strãnepot. Si incomensurabila valoare ne oferã telefonul si atunci când la mare necaz cu sãnãtatea ne aduce Salvarea. Doresc si sper, de împreunã cu ai mei dragi sãteni, sã ni se împlineascã visul de avea în folosintã „un telefon ca-n West” si în satul nostru Bãlesti”.
