Klaus Iohannis a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de ziua Principatelor, în care anunţă că Unirea s-a înfăptuit pentru că voinţa populară a fost auzită, înțeleasă, respectată şi aplicată de politicieni.
„Unirea Principatelor s-a înfăptuit pentru că voinţa populară a fost auzită, înțeleasă, respectată şi aplicată de politicieni. „Unirea, naţiunea a făcut-o!” spunea Mihail Kogălniceanu. Elitele acelor vremuri au înţeles că binele unei întregi naţiuni este mai presus de intrigi şi interese mărunte. Dar această zi este şi o lecţie a prezentului. Ca şi în trecut, cele mai periculoase amenințări nu vin din afara țării, ci mai ales din interior. Unirea a fost vocea oamenilor curajoși care au crezut în lege şi dreptate. Fiţi încrezători că împreună vom reuşi, că vom avea înțelepciunea de a face ce este corect şi bine pentru viitorul națiunii române. La mulți ani, România!”, a scris preşedintele Iohannis.