Focul s-a iscat luni după-amiază în bucătăria în care locuia femeia de 79 de ani, din satul Cucuieţi, comuna Solonţ.
Un copil a văzut că iese fum gros şi a alertat vecinii, care s-au dus într-un suflet să o scoată pe bătrână din casă, pentru că ştiau că este imobilizată la pat şi nu are cum să se salveze, însă, când au deschis uşa, toată încăperea era cuprinsă de flăcări mari.
„Eu m-am dus acolo şi am vrut să intru ca să o scot afară, dar mi-a venit flacăra în faţă, mi-a luat foc părul şi am căzut jos. Au venit şi ceilalţi vecini, dar nu se mai putea face nimic. Ea deja ardea”, povestea o vecină.
Oamenii au sărit cu găleţile cu apă, au chemat pompierii voluntari ai comunei, dar şi pe cei militari de la Detaşamentul Moineşti, însă pentru proprietară nu s-a mai putut face nimic, fiind găsită fără viaţă.
„O localnică m-a anunţat că arde o bucătărie în care se află o bătrână. Am sunat imediat la serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă, băieţii au intervenit în timp foarte scurt, dar, din păcate, bătrâna era deja decedată”, a declarat Eusebiu Alexandrescu, primarul comunei Solonţ.
Paralizată de 14 ani aceasta locuia singură în anexa locuinţei, dar în fiecare zi era vizitată de fiul şi nora ei, care îi aduceau de mâncare şi se asigurau că are suficiente lemne de foc.
sursa: http://www.desteptarea.ro/tragedie-la-solont-o-batrana-imobilizata-la-pat-a-murit-intr-un-incendiu/