TRIST…La numai 66 de ani, fostul colonel de Politie, Vasile Lupu Bâzdârã, a murit fulgerãtor, în mijlocul celor dragi, în noaptea de sâmbãtã spre duminicã. Fost sef al Biroului Judiciar din Politia municipiului Vaslui, col. (r) Bâzdârã a fost un profesionist, apreciat de sefii Politiei judetene. S-a pensionat în urmã cu 12 ani, pe baza legilor speciale, însã a avut mult de suferit de pe urma imaginii sale de politist corect, fiindu-i înscenate tot felul de dosare în familie, în ultimii ani, inclusiv un dosar la DNA, în care erau chemati sotia si copiii. Niciodatã nu s-a putut dovedi nimic, în toate anchetele îndreptate împotriva familiei sale, însã ceea ce s-a petrecut a lãsat urme adânci asupra sa. În urmã cu douã sãptãmâni, Vasile Bâzdârã si-a fãcut analizele. Asa a aflat cã suferã de o boalã gravã, o maladie a timpurilor noastre, care a rãpus milioane de oameni. Speriat, probabil, de vestea acestei boli, acesta s-a agitat foarte mult, în ultimele zile. Duminicã dimineatã, la ora 4.00, inima bravului colonel nu a mai rezistat. Vasile Lupu Bâzdârã a fãcut un infarct, care i-a fost fatal, desi s-au încercat toate metodele pentru a-l readuce la viatã. Familia, prietenii, fostii colegi de serviciu regretã despãrtirea de acest om deosebit si îi vor pãstra amintirea vie. Fiind de loc din Bistrita – la fel ca si sotia sa, cunoscutul medic vasluian Mimi Bâzdârã – probabil cã familia va dori sã-l înmormânteze în judetul din nordul tãrii, însã nu este exclus sã fie înhumat în pãmântul Vasluiului, acolo unde a trãit si a muncit mai bine de 40 de ani din viatã. Dumnezeu sã-l ierte!