Regulile și legile au fost, probabil, din nou încălcate, susține președintele României, Klaus Iohannis, după ce un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineață în clubul Bamboo din București, în urma căruia 38 de persoane au ajuns la spital din cauza intoxicației cu fum.
”În incendiul din clubul bucureștean nu și-a pierdut viața, din fericire, nici un om. Am trecut, însă, pe lângă o altă tragedie de proporții.
Reguli și legi au fost, se pare, din nou încălcate. Până nu vom înțelege odată pentru totdeauna că legea e una pentru toți, societatea va fi mereu în pericol. Le doresc însănătoșire grabnică celor răniți și mulțumesc salvatorilor!”, a scris Klaus Iohannis, pe Facebook.
Niciuna dintre persoanele care se aflau în clubul Bamboo când au izbucnit flăcările nu a suferit arsuri, dar localul a ars în Întregime. Cauzele incendiului sunt, încă, necunoscute.