– se vorbește despre un prejudiciu de peste 30.000 de lei în contul Asociației „De Sprijin Academica”
Prof. univ. dr. Gabriel Lazăr, cadru didactic la Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, este chemat în judecată, în dosarul înregistrat la Judecătoria Bacău cu nr. 20444/180/2016 în 13.12.2016, pentru a da explicații în legătură cu un prejudiciu cauzat Asociației „De Sprijin Academica”.
În fapt, se vorbește despre mai multe operațiuni financiare din bugetul Asociației, neautorizate de Consiliul Director sau de Adunarea Generală, pe care le-a efectuat profesorul Gabriel Lazăr, în calitatea sa de președinte al acestei entități pe perioada a două mandate, între anii 2006 – 2014.
Totul a ieșit la iveală în momentul în care la conducerea Asociației a fost ales un alt președinte, în persoana prof. univ. dr. Valentin Zichil, care din toamna trecută este și decan al Facultății de Inginerie.