Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a anunţat că toate cursurile se reiau luni, dar vor începe marţi de la ora 9:00. Edilul a luat această hotărâre deoarece luni noapte sunt aşteptate din nou ninsori abundente în Bucureşti.
Începând de luni toate şcolile, grădiniţele şi creşele din Capitală îşi vor relua activitatea, după o săptămână prelungită de vacanţă din cauza ninsorii şi gerului.
Primarul general a precizat ulterior, la un post de televiziune, că marţi, cursurile vor începe mai târziu, adică de la ora 9:00. Asta pentru că luni noaptea sunt aşteptate din nou ninsori abundente în Capitală.
„Am primit avertizare de la specialiştii în meteorologie că începând de luni seara, marţi şi miercuri va ninge din nou în Capitală şi se va depune un strat de zăpadă în jur de 20 de centimetri, mai mic decât valul pe care l-am avut săptămâna trecută. Şcolile vor începe toate luni, 16 ianuarie. Nu sunt motive întemeiate pentru a întrerupe cursurile”, a declarat primarul Gabriela Firea.
Aceasta a precizat că momentan nu sunt motive pentru a prelungi suspendarea cursurilor, dar dacă acestea vor apărea, se va lua decizia de a ţine şcolile închise, după o consultare cu Ministerul Educaţiei şi cu Inspectoratul Şcolar al Capitalei.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/gabriela-firea-cursurile-vor-incepe-marti-de-la-ora-9-00_335589.html#ixzz4VlEDg1ga