Persoanele fizice care vor să-și izoleze termic locuința vor putea cere de la stat o sumă nerambursabilă de până la 40.000 de lei, în cadrul programului „Casa verde Plus”.
Informația apare într-un act normativ al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), ce a fost publicat joi în Monitorul Oficial. Totuși, pentru a putea beneficia efectiv de bani, cetățenii trebuie să aștepte stabilirea sesiunii de înscriere, potrivit avocatnet.ro.
Regulile pentru participarea în programul denumit, pe scurt, „Casa verde Plus” sunt incluse în Ordinul MMAP nr. 2.425/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice, beneficiari persoane fizice. Acesta a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 34 și se aplică deja. Însă înscrierea cetățenilor va fi posibilă abia după ce autoritățile vor stabili o perioadă anume în acest sens.
Prin intermediul programului „Casa verde Plus”, statul vrea să încurajeze folosirea materialelor izolatoare organic-naturale pentru a reduce consumul energetic al clădirilor, cu scopul de a îmbunătăți calitatea mediului. Banii nerambursabili vor fi acordați persoanelor fizice atât pentru casele aflate în construire, cât și pentru cele deja existente, însă, așa cum reiese din actul normativ, numai dacă acestea au cel mult parter și două etaje.
Concret, persoanele fizice vor putea cere o sumă de până la 40.000 de lei (dar nu mai mult de 120 de lei pe metru pătrat izolat și finisat), care va fi acordată sub forma unei prime de eficiență energetică. „Finanțarea se acordă sub forma unei prime de eficiență energetică în valoare de maximum 40.000 de lei, aferentă cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 120 lei/mp izolat și finisat, pentru izolarea locuințelor aflate în faza de construcție și pentru izolarea locuințelor existente”, scrie în ordinul recent publicat.