spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Mama care a încercat să-şi omoare copilul, aruncându-se cu el în faţa trenului, trimisă la puşcărie pentru aproape 16 ani

- Advertisement -

Condamnare grea pentru femeia din Câmpulung Moldovenesc care în septembrie 2015 a încercat să-şi omoare propriul copil, în vârstă de numai 5 ani, aruncându-se cu el în faţa trenului. Carmen Tatiana Tudorean, în vârstă de 31 de ani, a fost judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la violenţă în familie”, asimilată infracţiunii de tentativă de omor, faptă pentru care a şi fost găsită vinovată. Magistraţii de la Tribunalul Suceava au decis că femeia trebuie să stea după gratii pentru 15 ani, 7 luni şi 15 zile, sentinţă care nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Pe 30 septembrie 2015, femeia s-a aşezat pe linia ferată, în faţa unui tren, imediat ce acesta a plecat din staţia CFR Câmpulung Moldovenesc, spre Pojorâta. Mecanicul a frânat, a oprit trenul, însă mama şi copilul erau deja sub roţile garniturii.
Femeia a suferit traumatisme complexe, prin strivire şi smulgere, suferind amputaţie de gambă dreaptă, amputaţie de coapsă stângă, avulsie părţi moi membrul superior stâng, şoc traumatic şi şoc hemoragic. În ceea ce-l priveşte pe copilaşul de 5 ani, piciorul drept al acestuia a fost amputat de la jumătatea coapsei, iar piciorul stâng şi braţul stâng au fost amputate parţial. La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, chirurgii pediatri au reuşit să facă reconstrucţie osoasă, musculară, nervoasă şi vasculară la membrele amputate parţial, evoluţia stării copilului fiind lent pozitivă.
„Chiar în pofida lipsei unei poziţii clare a inculpatei, mijloacele de probă administrate în prezenta cauză au pus în evidenţă faptul că inculpata a acţionat cu premeditare în vederea suprimării propriei sale vieţi, precum şi a vieţii fiului său, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a copilului, din cauza vârstei”, au arătat procurorii în rechizitoriul de trimitere în judecată.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-01-12/Mama-care-a-incercat-sa-si-omoare-copilul-aruncandu-se-cu-el-in-fata-trenului-trimisa-la-puscarie-pentru-aproape-16-ani

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.