MOARTE ȘI ZĂPADĂ Două persoane au fost găsite astăzi, decedate din cauza frigului, în zona Bârlad. Ambvele persoane decedate sunt în vârstă și locuiau singure, lucru care le-a fost fatal.
Prima persoană a fost descoperită în satul Jigălia, comuna Șuletea, la orele 11.00. O femeie de 76 de ani, Porfira Mihăieș, din satul Mitoc, comuna Banca, ce locuia de câțiva ani la niște nepoți din Jigălia, într-o casă părăsită, a fost găsită moartă în fața ușii, în zăpadă. Femeia a murit cel mai probabil pe timpul nopții, când a ieșit din casă, s-a împiedicat și a căzut în zăpadă, nemaiputând să se ridice. Primarul comunei Șuletea, Ciprian Tamaș, a precizat că femeia a fost vizitată de asistentul social și de el personal, pe 29 – 30 decembrie, când i-au propus să o mute pe perioada iernii într-o casă mai acătării, a unui localnic, care era plecat și care și-a dat acordul ca să o găzduiască. Profira Mihăieș a refuzat categoritc. Acum două zile, pe 9 ianuarie, primarul Tamaș a fost și i-a dus femeii o roabă de lemne, pături și alimente. Însă pe 10 ianaurie noaptea, ea a ieșit din casă, s-a împiedicat și a căzut în zăpadă, unde a găsit-o astăzi, la orele 11.00 unul dintre nepoți. Cadavrul a fost transportat la Serviciu de Medicină Legală Vaslui pentru necropsie.
A murit de frig, lângă cățeii care l-au mușcat de față!
Tot astăzi, în jurul orelor 13.30, în satul Horga, comuna Epureni, a fost descoperit decedat un bătrân de 67 de ani, Orman Cezar. Bătrânul nu mai fusese văzut de vecini de câteva zile, avea vreo patru căței pechinezi, pe care îi ținea în casă, iar oamenii i-au auzit urlând și au intrat să vadă ce se întâmplă. Au găsit cadavrul bătrânului, care locuia singur, doar cu cei patru cățeluși, lângă ușa de la intrare, iar bătrânul avea mușcături pe față, semne lăsate de cățeii săi. Bătrânul Orman Cezar pare decedat de mai multe zile. În aceste momente polițiștii criminaliști au ajuns la fața locului și efectuează cercetări. Vom reveni cu detalii.