Având în vedere temperaturile extrem de scăzute, anunţate pentru următoarea perioadă de timp, autorităţile locale gălăţene s-au mobilizat pentru a duce la adăpost persoanele fără locuinţă. Totuşi, conform legii, doar persoanele care îşi dau acordul sunt internate la centru, iar mulţi din cei de pe stradă amână cât pot de mult decizia de a-şi pierde aşa zisa libertate de pe stradă
pentru patul cald din azilul de noapte. Din acest motiv, din totalul de 43 de persoane care au fost identificate de poliţiştii locali ca fiind fără adăpost, doar 8 au fost de acord să meargă la centrul Primăriei, restul de 35 refuzând internarea.Vasile este unul din cei care a trăit, până vineri noaptea, pe stradă. “Stăteam pe lângă nişte conducte de căldură… am acolo plapumă, perne, le pun pe
nişte cartoane,dar acum chiar că e prea frig… Au mai venit poliştii acum două zile după mine, că să merg la centru dar nu am vrut… de ce să merg, dacă încă pot să stau acolo? Dar aseară a fost mult prea frig, m-au adus aici”, povesteşte omul care, de când i-a intrat frigul în oase, stă îmbrăcat cu trei pulovere şi sub pătură. Tot îmbrăcat, cu două pulovere, o haină şi o geacă groasă stă şi domnul Mironescu. “Am stat pe un hol al unei case, aveam o plapumă acolo, dar cei care mă ţineau au spus că nu mai pot să stau acolo că le-au venit rudele din Italia… eu abia mă întorsesem din
spital… Unde să te duci? Aici e foarte bine, ne-au dat mâncare, este cald, e foarte bine”. Tot mulţumit este şi Marian Spiridon, de 50 de ani, care se laudă cu “o sănătate performantă”. Nu exagerează deloc. Vorbim de o persoană care până vineri noapte a dormit într-un garaj dezafectat din Micro 19. La mirarea celor care îl cred pe cuvânt că nu îngheaţă noaptea, omul explică, didactic: “Păi ia gândiţi-vă. Un câine, o pisică, ei cum se încălzesc iarna? Cu răsuflarea proprie, asta e!”. Totuşi, chiar şi aşa, temerar în faţa frigului, spune că “nu se compară viaţa de la centru cu
cea de afară… e diferenţă de la cer la pământ”. În prezent, centrul deja are 114 beneficiari, cu 4 mai mulţi decât capacitatea. Totuşi, ca şi în alţi ani, locurile de cazare pot fi suplimentate până la 150, astfel încât toţi cei care doresc, să poată să se adăpostească de ger. Conform legii, beneficiarii azilului primesc găzduire, obiecte de igienă personală şi câte o masă caldă pe zi. În schimbul lor, cei care pot munci, trebuie să presteze 5 zile de muncă în folosul comunităţii.
sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/un-acoperis-si-o-masa-calda-pentu-oamenii-strazii.html