Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineaţă, o avertizare meteo de vreme rea, valabilă pentru mai multe judeţe din ţară. Potrivit ANM, în jumătate din ţară se va institui cod portocaliu şi cod galben de ninsori viscolite. Comandamentul de iarnă a fost convocat, la ora 14:00, la MAI.
Potrivit ANM, în intervalul 5 ianuarie, ora 22:00 – 6 ianuarie, ora 20:00, sunt aşteptate ninsori însemnate cantitativ și local viscolite. Meteorologii au instituit deja un COD GALBEN în 15 judeţe.
În intervalul menţionat, aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre Lunca Dunării și va cuprinde sudul, centrul și estul țării. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent.
Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpații Meridionali rafalele vor depăşi 80…90 km/h, iar zăpada va fi spulberată și troienită. La începutul intervalului, pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei.
Totodată, în intervalul 6 ianuarie, orele 02:00 – 18:00, în 11 judeţe şi în Capitală se va institui COD PORTOCALIU de viscol puternic.