BOTEZUL DOMNULUI, BOBOTEAZA. Botezul Domnului sau Boboteaza este una din cele mai populare sărbători ale Ortodoxiei. În ajunul acesteia, credincioşii postesc şi se pregătesc într-un mod special pentru a întâmpina marele praznic. Aceştia primesc preotul cu „botezul” sau cu „Iordanul”, care le binecuvântează locuinţele şi gospodăriile cu Agheasmă Mare.
BOTEZUL DOMNULUI, BOBOTEAZA. Boboteaza ocupă un loc special mai ales în viaţa credincioşilor de la sate, unde cu acest prilej sunt organizate o serie de datini şi obiceiuri ce au rolul de a da o aură aparte acestui praznic împărătesc.
Ce trebuie să faci de Bobotează, dacă vreţi să-ţi meargă bine tot anul
În Ajunul Bobotezei se purifică oamenii şi gospodăriile, prin stropirea lor cu apă sfinţită, se desfăşoară practici de stimulare a rodului pământului (colindul cu Chiraleisa), dar sunt impuse şi interdicţii pentru a asigura bunăstarea şi sănătatea credincioşilor în noul an. Totodată, în ajun, fetele mari postesc ca să aibă bărbaţi buni şi cuminţi, iar femeile fac piftie ca să le fie tot anul faţa fragedă ca piftia.
La sfinţirea caselor şi creştinilor de către preot, fetele încearcă să fure fire de busuioc din găleata cu agheasmă, ca să le pună la cap şi să-şi viseze ursitul, în acelaşi scop, fetele, văduvele şi flăcăii tomnatici iau un fir de busuioc de la preot, îl leagă cu aţă, lână sau mătase roşie şi îl poartă cu ei pentru a fi ocrotiţi. Obiceiul specific acestei zile este colindatul cu Chiraleisa, în care grupuri de băieţi înconjurau casele, grajdurile şi anexele sătenilor sunând din clopoţei, tălăngi ori fiare vechi, rostind în cor versurile: „Chiraleisa,/ Spic de grâu / Până-n brâu, / Roade bune, / Mană-n grâne”.