Parlamentul Turciei a aprobat marți prelungirea cu trei luni a stării de urgență, impusă pe 20 iulie anul trecut, după lovitura eșuată de stat, o decizie care vine la trei zile după atentatul sângeros comis într-un club de noapte din Istanbul, transmit agențiile internaționale de presă.
Starea de urgență, care a condus în special la arestarea a cel puțin 37.000 de persoane și a suscitat îngrijorarea Uniunii Europene, a fost deja prelungită o primă dată și urma să ia sfârșit pe 19 ianuarie.
Extinderea a fost aprobată cu voturile Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), de guvernământ, și ale aliaților săi din Mișcarea Naționalistă (MHP), al patrulea partid din Parlament.
Principala forță de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP) și Partidul Democratic al Poporului (HDP), prokurd, au votat împotriva prelungirii, susținând că drepturile omului și libertatea de expresie sunt restrânse.
Guvernul justifică extinderea stării de urgență prin faptul că Turcia se găsește de la tentativa de lovitură de stat, atribuită rețelei predicatorului Fethullah Gulen, sub amenințarea mai multor organizații teroriste.
Prelungirea va intra în vigoare de la 20 ianuarie și va dura până la 20 aprilie.
Dacă în următoarele săptămâni va fi aprobată propunerea AKP de convocare a unui referendum constituțional pentru instaurarea unui sistem prezidențial, pe care guvernul turc l-ar dori în martie sau aprilie, acesta va avea loc probabil în condițiile stării de urgență, notează EFE.
Parlamentul de la Ankara a aprobat marți totodată și extinderea cu doi ani a misiunii forțelor armate turce în Afganistan, desfășurate în cadrul NATO.