– Cine este subprefectul Sorin Ailenei?
– Sunt un om normal. Sunt căsătorit de 11 ani, am o fetiţă de 3 ani şi provin dintr-o familie absolut obişnuită: tatăl meu este maistru, iar mama a fost mecanic avion. Nimic senzaţional. Am avut un parcurs academic puţin diferit. Am fost absolvent al Seminarului Teologic de la Roman, am terminat în 1999, după care am făcut Facultatea de teologie ortodoxă de la Iaşi, secţia pastorală, cu licență în 2003. În 2005 am terminat un master în teologie biblică şi sistematică, iar în 2006 un master în psihoterapie. În anul 2008 am ajuns consilier în Cancelaria Prefectului.
– Un parcurs care nu are legătură cu administraţia, dar nici cu studiile absolvite… De ce nu aţi mers spre preoţie?
– Am încercat timp de trei ani să mă hirotonesc, am luat concursul pentru capacitatea preoţească, am luat nota cea mai mare la acel moment, dar timp de trei ani nu s-a găsit nici un loc pentru mine într-o parohie. Nu ştiu dacă să mulţumesc ÎPS Ioachim Băcăuanul sau să mă supăr, dar după trei ani de încercări am spus că trebuie să găsesc o altă variantă şi chiar am vrut să emigrez la un moment dat. În 2008 m-am prezentat cu CV-ul la prefectul Claudiu Şerban care mai avea pe masă alte două CV-uri, le-a analizat, m-a întrebat câte ceva şi mi-a urat bun venit în echipă. În 2009 s-a schimbat garda şi a venit o altă conducere în frunte cu Dorian Pocovnicu. La un moment dat, au venit de la Bucureşti cu promovarea proiectului pentru manageri publici. Nimeni din instituţie nu a dorit să meargă la eveniment, dar trebuia să fim reprezentaţi de cineva din instituţie şi acela am fost eu. M-am înscris la concursul respectiv. Mi-am ales un stagiu de practică în Scoţia, dar la întoarcerea în ţară am aflat de tăierile de posturi şi salarii. Institutul de Administraţie trebuia să ne plaseze, dar nu putea, pe de altă parte nici nu putea să ne refuze, fiind parte a unui proiect european. Am rămas un an suspendat, după care am găsit post la Primăria Bacău. În 2012 am revenit la Prefectura Bacău, când s-a modificat din nou conducerea instituţiei, prin transfer. De aici, am ajuns în funcţia de subprefect în acest an.
– Sunteţi o persoană de formare teologică. Vedeţi acest parcurs ca un semn de la Dumnezeu?
– Eu am convingerea că da, aşa a fost, pentru că mi s-a dovedit de multe ori că atunci când se închide o uşă, se deschide o fereastră. Am şi o glumă care îmi place, «Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i unde ai de gând să fii peste cinci ani».
