BRANDURI…Mai sunt câteva zile si vasluienii vor petrece Anul Nou alãturi de prieteni si cunoscuti. Dupã cum este obiceiul la moldoveni, în noaptea dintre ani nu vor lipsi de pe mese vinurile, iar în acest an sunt si motive de bucurie. Zghihara de Husi si Busuioaca de Bohotion au devenit, în acest an, mãrcile cele mai cunoscute ale Casei de Vinuri Husi, iar sute de mii de români au dorit sã le punã pe masã la mesele festive.
Serghei Bunescu, managerul Casei de Vinuri Husi, spune cã a fost un an bun de vânzãri pentru brandurile Zghihara de Husi si Busuioaca de Bohotion, premiate la toate târgurile de profil din tarã si din strãinãtate, au devenit un adevãrat blazon al vinurilor de Husi. “Avem vesti bune, pentru anul viitor, pentru cã vom mãri suprafetele cu struguri din care vom produce Busuioaca, chiar la Bohotin, unde vom face investitii în vie pe 150 de hectare, din care 80 de hectare doar pentru acest sortiment”, explicã managerul general al Casei de Vinuri Husi. Lunile noiembrie si decembrie 2016, ultimele din acest an, au adus si vânzãri foarte bune la vinurile acestei Case de Vinuri recunoscutã în toatã lumea. “Românii au auzit tot mai mult de vinurile produse pe dealurile Husului, un an foarte bun pentru vânzãri”, a spus Bunescu.
Dacã nu stiati, Zghihara de Husi vine din istorie
Vin premiat cu aur la toate târgurile de vinuri din România si din Europa, Zghihara de Husi este un vechi soi românesc de vitã-de-vie, care îsi are originea pe malurile Prutului. Soiul este mult mai vechi decât îsi imagineazã cineva. Podgoria Husilor a fost apreciatã de domnitorul Stefan cel Mare, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea ei. A ctitorit aici o bisericã si o resedintã domneascã, ridicând localitatea la rangul de târg. De asemenea, Dimitrie Cantemir, care era originar din acele locuri, a lãsat cele mai vechi însemnãri despre vinurile de Husi. Astfel, în ”Descriptio Moldaviae”, el asazã vinul de Cotnari pe cea mai înaltã treaptã a calitãtii, apoi mentioneazã: ”ândatã dupã acesta, vinul de la Husi, în tinutul Fãlciului, e socotit cel mai bun”. De asemenea, calitatea vinurilor din vechea podgorie a Husilor este elogiatã de multi cãlãtori strãini care ne-au vizitat tara, cum ar fi Marcus Bandini, care spunea cã ”Husiul, strãveche asezare a podgoriilor Moldovei, produce un vin gustos, aromat si foarte cãutat” (”Codex Bandinus”, 1646). Zghihara de Husi face parte din acelasi sortiment cu Galbena de Odobesti si cu Bãtuta neagrã. Este cunoscut si sub sinonimele Zghiharã Galbenã, Ghiharã, Zghiharã verde bãtutã, Poamã de Husi, Poamã moldoveneascã, Galbenã de Husi, Poamã vinoasã de Husi etc. Este un soi autofertil, viguros, cu o crestere mare, are o bunã rezistentã la secetã, fiind, însã, sensibil la ger si la brumele de primãvarã. Strugurii sunt rãmurosi, rãsfirati, neuniformi, cu boabe neomogene si dese. Boabele sunt sferice, de culoare verde-gãlbui si au pete ruginii pe partea expusã la soare. Strugurii ajung la maturitate spre sfârsitul lunii septembrie-începutul lunii octombrie, fãrã a ajunge la o concentratie mare de zaharuri, de regulã pânã la 170-180 g/l. Din soiul Zghiharã se obtin vinuri albe seci, usoare, acide, fãrã o aromã primarã anume, noteazã prof. Viorel Stoian în ”Marea carte a degustãrii vinurilor”. Ele sunt de culoare verde-gãlbui, au o tãrie alcoolicã de 9-10% vol. si aciditate ridicatã, de 5-6 g/l, ceea ce le conferã vioiciune si prospetime. Au un gust acrisor, cu o nuantã usoarã de mãcris. Se consumã tinere, pentru cã nu se preteazã la învechire.
De sãrbãtori, Zghihara de Husi se poate servi cu pestele, la mesele festive
Mai trebuie sã stiti cã Zghihara de Husi se armonizeazã foarte bine cu mâncãruri pe bazã de peste, scoici, fructe de mare, brânzã telemea, zacuscã, peste afumat si mâncãruri de legume. Pestele de apã dulce (crapul, pãstrãvul, salãul, scrumbia), aproape întotdeauna mai delicat, va fi însotit de vinuri albe tinere, cu tãria alcoolicã mai redusã, printre care Zghihara de Husi, recomandã prof. Liviu Dejeu în volumul ”Vinul si sãnãtatea”. Potrivit lui Radu Anton Roman, în cartea ”Bucate, vinuri si obiceiuri românesti”, vinul de Zghiharã poate însoti cu succes cârnatii de Plescoi, cârnatii oltenesti, ghiudemul si salamul de Sibiu. Fiind un vin alb sec, usor, Zghihara de Husi este unul dintre vinurile potrivite spre a fi consumate în sezonul de varã si de toamnã.