MAGIA BUNĂTĂȚII …Moș Crăciun chiar există! O pot spune sigur mai mulți bătrâni, poate cei mai necăjiți din comuna Duda Epureni, care, în seara în care Moșul cel Bun împarte daruri, s-au pomenit la poartă sau chiar în casă, cu misteriosul personaj! Văzând cum Moșul însuși le împarte pungi cu alimente, ca să fie și pentru ei Crăciunul puțin mai ușor de trecut, unii bătrâni își umezeau ochii, alții, căzuți la pat și răpuși de suferință, se uitau mirați către cel care, îmbrăcat în roșu și cu barbă albă, le zâmbește și le strânge mâinile cu căldură. Nimeni nu le-a spus – și nici nu le va spune, că în acele haine de poveste, se afla un fiu al satului, care a vrut să le aline bătrânețea, măcar pentru o clipă. „Nu eu am fost la ei acasă, ci chiar Moș Crăciun! Ei au atâta nevoie de ajutor. Li s-au luminat ochii de fericire, când au primit acele daruri”, spune, cu mulțumire sufletească, Ionuț, tânărul cu suflet de aur, de la Duda Epureni, care…. știe totul despre planul Moșului miosterios, de a împărți daruri bătrânilor necăjiți din comună.
De Crăciun se îmtâmplă minuni și cea mai frumoasă dintre ele se petrece atunci când sufletele oamenilor devin mai sensibile, iar bunătatea și generozitatea, iaru locul nepăsării! O faptă frumoasă a luminat aceste sărbători, iar ea s-a petrecut în comuna Duda Epureni, acolo unde…surpriză! Moș Crăciun, cu straie roșii și barbă albă, a ajuns el însuși la porțile celor mai necăjiți dintre bătrânii comunei. Și-a trimis ajutoarele să ducă daruri la copiii cuminți, iar el a preferat anul acesta să bată la ușa bunicilor singuri, bolnavi sau atât de necăjiți, încât, pe mesele lor, abia dacă găseai o bucată de pâine. Mare le-a fost mirarea bătrânilor care au văzut cum Moșul însuși le vine în bătătură, cu pungi de alimente! Unii lăcrimau, alții îi strângeau mâna, cu căldură și recunoștință. „Le strălucea ochii de fericire”, a spus Moșul, bucuros că fapta sa și-a atins scopul. In jur de treisprezece bătrâni au primit inițial vizita neașteptată a lui Moș Crăciun și, dacă ar mai putea, Bătrânul cel Bun ar mai ajunge la câțiva.
„Mi se pare că, uneori, au mai multă nevoie bătrâni de alimente, decât copiii de dulciuri”
Partea frumoasă a acestei povești adevărate este că bunicii surprinși de gestul frumos nu au știut – și poate nici nu vor ști – că dincolo de hainele lui Moș Crăciun se află un tânăr cu o inimă caldă din Duda, Ionuț Boghicean. Mereu i-a plăcut să dăruiască de sărbători și a fost Moș Crăciun și în alți ani, pentru copiii din sat, însă, de un timp, a înțeles că la fel de multă nevoie de un pic de ajutor și bucurie au și bătrânii necăjiți. La ei nu ajunge mai nimeni, iar Crăciunul e trist și ca oricare altă zi. De aceea s-a decis ca anul acesta să fie Moșul cel Bun pentru bunicii fără ajutor, ca să le facă sărbătoare un pic mai frumoasă. Și a reușit! „Doar așa poți să simți cu adevărat ca sufletul tău se bucură văzând oameni necăjiți că li se luminează ochii de fericire. Am observat că pe bătrâni iau uitat toți așa că nu mai merg la copii și merg la bătrâni. Mi se pare că, uneori, au mai multă nevoie bătrâni de alimente, decât copiii de dulciuri”, spune Ionuț. Lucrează la o firmă olandeză de construcții navale și vine acasă din patru în patru luni. Nu ajunge mereu acasă de sărbători, dar când vine, aduce bucurie nu doar în familia sa, ci, de fiecare dată, găsește timp să îi dea o mână de ajutor lui Moș Crăciun, împreună cu care să împartă bucurii și altor oameni!