MISTERIOS La Poliția Bârlad s-a înregistrat astăzi o sesizare privind dispariția unei femei. Maria Cojocaru, de 58 de ani, din comuna Iana, satul Recea (Tifești), a dispărut în mod misterios de acasă, după ce a plecat la București, să se ocupe de obținerea unei adeverințe necesară la dosarul de pensionare.
Fata femeii, Corina Cojocaru, de 32 de ani, care a făcut sesizarea la Poliția Bârlad, ne-a relatat că mama sa, Maria Cojocaru, a venit la Bârlad luni, 19 decembrie, anunțând-o că i-a trimis un plic cu niște bani pe microbuz, la Iași, acolo unde locuiește Corina Cojocaru. Au vorbit la telefon de câteva ori, după care Maria Cojocaru a sunat-o în aceeași seară de luni și i-a spus că pleacă la București, la sediul unei firme (de care aparține Farmacia Catena), pentru a-și scoate o adeverință cu anii care i-a lucrat la această firmă, fiindu-i necesară la Oficiul Județean pentru Pensii, la dosarul de pensionare. „A ajuns în București, după cum mi-a spus la telefon, a identificat sediul firmei și a doua zi, marți, 20 decembrie, mi-a spus că a este la firmă și așteaptă să i se dea adeverința. M-a rugat să nu o sun des pentru că nu are încărcător la telefon și să nu i se descarce telefonul. Am vorbit ultima oară cu ea marți după amiază, când mi-a spus că a rămas la o prietenă în București, urmând să plece cu trenul de la ora 23.00 spre Bârlad, pentru că ajunge dimineață și are cu ce să plece din Bârlad spre Iana.Din acel moment nu mai știu nimic de ea, ori decâte ori am sunat are telefonul închis. Am sunat și la firma unde a zis că a fost pentru adeverință, dar cu cine am vorbit acolo, la resurse umane, mi-a zis că n-a fost nimeni să ia o asemenea adeverință. Este foarte ciudat.”, ne-a spus Corina Cojocaru. Maria Cojocaru a lucrat mulți ani în Germania, iar în vară i-a murit soțul, fulgerător, lucru care a întristat-o foarte tare. „Mama era puțin depresivă după moartea tatălui meu, dar am dus-o la psiholog și lua un tratament cu antidepresive ușoare. Era mai mult tristă, nu avea altfel de manifestări.”, ne-a mai spus Corina.
Polițiștii de Investigații Criminale Bârlad au intrat pe fir
Corina Cojocaru a mers astăzi la Poliția Bârlad, unde a depus o sesizare privind dispariția mamei sale. „La Poliția Bârlad s-a înregistrat o sesizare în acest sens, iar polițiștii de la investigații criminale au demarat deja activitățile pentru identificarea persoanelor cu care femeia a intrat în contact în ultimele zile. Va fi dată de asemeni și în urmărire națională”, a precizat cms. Ștefan Sofrone, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.