ARESTAT…Zilele trecute, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, cu spijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Vaslui, au identificat și reținut pentru 24 de ore pe Efim Vdovicenco, cetățean cu dublă cetățenie română-moldoveană pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis mandat european de arestare. Moldoveanul este cercetat pentru comiterea a 7 infracțiuni de furt agravat în grup organizat. In perioada 08.02.2014 – 07.12.2014, împreună cu alte persoane, acesta a pătruns în mai multe imobile, sedii de firmă și apartamente de unde a sustras bunuri în valoare de aproximativ 40.000 de euro. Pentru faptele sale moldoveanu riscă o pedeapsă de 10 ani de închisoare. Efim Vdovicenco a fost identificat în Punctul de Trecere al Frontierei Albița, pe sensul de ieșire din țară spre Republica Moldova și a fost prezentat la Curtea de Apel Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 15 zile. Magistrații au admis cererea și moldoveanul urmează să fie predat autorităților din Germania.