CONDAMNAT…Un tânãr din Iasi a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la doi ani si trei luni închisoare cu suspendare sub supraveghere. Acesta a fost acuzat cã si-a santajat doi prieteni, dupã ce le-a sustras ilegal din laptop mai multe fotografii în care cei doi apãreau întretinând relatii sexuale cu diversi bãrbati din Italia. În fata judecãtorilor, tânãrul originar din localitatea Grajduri (Iasi), si-a recunoscut faptele, fiind condamnat încã de la primul termen de judecatã. Astfel, Florin Avãdãnei a fost condamnat la nouã luni de închisoare pentru transfer ilegal de date informatice si la câte un an si sase luni închisoare pentru infractiunile de santaj comise împotriva celor doi tineri. Cazul a ajuns în atentia oamenilor legii dupã ce, cei doi homosexuali, unul din Negresti si altul din Roman, au fost deconspirati de prietenul lor din Iasi, invidios cã acestia obtineau foarte usor bani. Ieseanul, Florin Emilian Avãdãnei, le-a sustras din laptop mai multe fotografii si a început sã-i santajeze pe cei doi „bulangii”. Procurorii DIICOT Vaslui au început cercetãrile într-un dosar de santaj si au trimis dosarul cãtre instantã. Interesant este modul cum se santajau cei trei, asa, ca între bãieti. Sumele provenite din santaj nu au fost foarte mari, însã victimele au decis cã este traumatizant sã-si vadã pozele pe retelele de socializare si au anuntat Politia.
Santajistul celor doi homosexuali, unul din Negresti si unul din Roman, a fost condamnat de cãtre Tribunalul Vaslui. Santajistul din Iasi, Florin Avãdãnei, s-a ales cu o condamnare de doi ani si trei luni închisoare cu suspendare sub supraveghere. Pe durata programului de supraveghere, tânãrul de 21 de ani va trebui sã respecte mai multe obligatii si sã efectueze 90 de zile de muncã neremuneratã la primãria sau la biblioteca din comuna Grajduri. Cei doi tineri santajati nu au solicitat daune morale, astfel cã nu vor primi despãgubiri. Doi prieteni, unul din orasul Negresti si unul din Roman, au plecat în Italia pentru a-si face un rost în viatã. Ajunsi în Peninsulã, cei doi au gãsit o metodã mai putin obisnuitã de a face bani. Si-au pus poze pe un site de gay si au asteptat clienti. Toatã afacerea celor doi a mers ca pe roate pânã când au primit vizita unui alt prieten, Florin Emilian Avãdãnei, de 21 de ani, din localitaea Grajduri, judetul Iasi. Acesta a aflat modul în care cei doi îsi cîstigau banii si a decis sã profite de pe urma lor. Astfel, într-o zi când a rãmas singur în locuinta celor doi, a sustras din laptopul unuia dintre ei câteva fotografii pornografice cu care a decis sã-i santajeze. A cerut bani pentru ca fotografiile sustrase sã nu fie postate pe un site de socializare si sã nu ajungã la familiile celor doi. Victimele, Sergiu G.C. din Negresti si Dan C.B. din Roman, au dat santajistului bani si i-au cerut acestuia sã steargã fotografiile compromitãtoare. Cum ieseanul a refuzat, cei doi au decis sã reclame santajul la politie. Avãdãnei a fost cercetat în stare de libertate. Florin Emilian Avãdãnei (21 ani), din localitatea Grajduri Iasi, a fost trimis în judecatã de procurorii DIICOT, Biroul Teritorial Vaslui, fiind acuzat de sãvârsirea a douã infractiuni de santaj, respectiv o infractiune de transfer ilegal de date informatice. Ieseanul este acuzat cã si-a santajat doi prieteni care se prostituau în Italia. Cei doi se aflau în Italia unde întretineau relatii sexuale contra cost cu bãrbati pe care îi racolau de pe site-urile gay, în timp ce familiile lor de acasã stiau cã acestia muncesc cinstit la Verona, pentru a-si face un rost. În 2015, la Verona a ajuns si Florin Emilian Avãdãnei, care neavând nicio sursã de venit în România, a mers în Italia pentru a-si gãsi un loc de muncã. Avãdãnei era prieten cu tânãrul din Negresti, care, în timpul discutiilor telefonice, s-a oferit sã îl gãzduiascã în apartament alãturi de prietenul sãu din Roman. Pe 29 mai 2015, Avãdãnei a ajuns în Italia, unde avea sã descopere cã amicii sãi câstigau bani prostituându-se cu homosexuali pe care îi racolau de pe site-urile de profil. „Inculpatul afirmã cã, odatã ajuns, persoanele vãtamate, C.S.G. si cu B.D.C., i-au relatat cã ei de fapt nu lucreazã în Italia, ci întretin raporturi sexuale, pe bani, cu diversi clienti – bãrbati, pe care îi racoleazã de pe Internet, unde au postate poze cu ei pe o pagina ,,Gay’’, prin care îsi oferã serviciile sexuale, solicitându-i si inculpatului A.F.E. sã faca acelasi lucru. De asemenea, inculpatul A.F.E. mentioneazã cã, în perioada în care a locuit în Italia împreunã cu cei doi, a vãzut cum în apartament veneau diferiti barbati, cu care acestia întretineau raporturi sexuale, însã el a refuzat sã facã acest lucru”, se aratã în rechizitoriul procurorilor DIICOT. Într-una din zile, aflându-se singur în apartament, Avãdãnei a descoperit în laptopul din apartament, la care i s-a permis accesul pe durata sederii, un set de fotografii în care Sergiu C. si Dan B. apãreau întretinând raporturi sexuale în mod explicit. „Fãrã a avea autorizarea persoanelor vãtãmate, inculpatul A.F.E. a transferat setul de fotografii pe contul sãu de Facebook, intitulat ,,emi emi’’. Precizãm faptul cã persoanele vãtãmate, C.S.G. si B.D.C., au întretinut raporturi sexuale de bunãvoie si au acceptat sã fie fotografiati, iar setul de fotografii a fost descãrcat în laptopul proprietatea persoanei vãtãmate B.D.C., laptop care se afla în locuinta acestora din orasul Verona, Italia”, au precizat procurorii DIICOT în actul de sesizare al instantei.