Din acest an este în vigoare o lege care permite ca poliţiştii să iasă la pensie la nivelul ultimului salariu avut. Astfel, fostul şef de cabinet al IPJ Iaşi, Constantin Petraş, care avea cel mai mare salariu net, va lua în jur de 7.000 de lei pensie. Și chestorul Ioan Scripniciuc sau comisarul Mihai Pintilei vor avea pensii asemănătoare. Venituri lunare între 5.000 şi 6.000 de lei îi aşteaptă şi pe alţi poliţişti ieşeni: Gheorghe Fotea, Liviu Zanfirescu, Vasile Macovei, Dumitru Opincă, Petru Frunză, Petru Bălteanu. Chiar şi militarii şi poliţiştii fără funcţii de comandă vor avea pensii la care milioane de români nici nu visează. Pentru aceştia din urmă, după zeci de ani de muncă, punctul de pensie este calculat an de an şi acum a ajuns la 871 de lei. Pentru ei nu funcţionează „principiul recunoştinţei faţă de loialitatea, sacrificiile şi privaţiunile suferite de militari, poliţişti şi funcţionari publici“, prevăzut în legea specială.
Jurnaliştii „Ziarului de Iaşi“ au constatat că cel mai mare salariu în IPJ Iaşi, şi implicit cu şanse la cea mai mare pensie, dacă ar fi să ne luăm după legea actuală care permite poliţiştilor să iasă la pensie în condiţii foarte avantajoase, este a fostului şef de cabinet al IPJ Iaşi, Constantin Petraş. Acesta s-a pensionat în urmă cu două luni şi potrivit declaraţiei de avere încasa lunar un salariu în mână de 7.000 de lei, salariul brut fiind în jur de 10.000 de lei. Aşadar, acesta ar încasa lunar o pensie de peste 6.500 de lei. Conform Legii 223/2015, pensia pleacă de la 65% din salariul brut mediu (calculat pentru numai şase luni consecutive!) la care se adaugă câte 1% pentru fiecare an peste o vechime de 25 de ani. Legea 223 arată că „Totodată, se acordă un spor de 3%, 6% sau 9% în funcţie de contribuţia la Fondul pentru pensia suplimentară şi/sau contribuţia individuală la buget“. Se poate ajunge astfel la plafonul de 85% din salariul mediu brut. Dar peste acest plafon se poate adăuga, în funcţie de ordinul „Meritul militar“ deţinut, un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20%.
Petraş îl întrece pe actualul chestor al IPJ Iaşi, Ioan Scripniciuc, care ridică lunar de la casieria unităţii 6.800 lei, adică un salariu brut de 9.500 de lei. În cazul în care se va pensiona, chestorul Scripniciuc va lua una dintre cele mai mari pensii. Acesta nu s-a decis dacă va ieşi în acest an la pensie. De asemenea, nehotărât este şi actualul adjunct al IPJ Iaşi, Mihai Pintilei, care se gândeşte şi el să facă acest pas. Pintilei ar avea o pensie raportată la un salariu net de 6.700 lei în cazul în care s-a decide să se plece în acest an. Potrivit unor surse din interiorul IPJ Iaşi, Pintilei spune apropiaţilor că ar avea de gând să se pensioneze, însă doar pentru a-şi linişti contracandidaţii pentru postul de inspector-şef al IPJ Iaşi. Şi acest lucru doar în eventualitatea în care actualul chestor se va pensiona şi el. Un alt şef din Poliţia ieşeană care va ieşi la pensie în acest an este şeful Poliţiei Municipiului Iaşi, Gheorghe Fotea. Acesta va ridica o pensie frumuşică, raportată la un salariu brut de aproximativ 9.000 de lei. Reprezentanţii IPJ Iaşi ne-au precizat că Fotea încă nu a cerut pensionarea şi nu se ştie deocamdată cine îi va prelua locul la Poliţia Municipiului Iaşi.
După pensionare se pot angaja sau pot administra afaceri dosite din timp
Liviu Zanfirescu, actualul şef al Serviciului Rutier Iaşi, va ieşi din sistem de pe data de 29 decembrie. Deocamdată, nu s-a decis cine îi va lua locul. Acestuia îi va aduce poştaşul o pensie care corespunde unui venit brut de aproximativ 8.000 lei (5.500 net). Însă el va încasa mai puţini bani decât fostul adjunct al Secţiei 4 Tătăraşi, Vasile Macovei. Macovei s-a pensionat cu un salariu lunar de 5.650 lei, şi este ca şi plecat deja din sistem. Locul lui a fost luat de Marius Gabriel Andronache, fostul şef al Biroului pentru Centrul Universitar, iar cel care i-a preluat funcţia este Lucian Şoric, venit de la Serviciul de Investigaţii Criminale Economice (SICE). De asemenea, Macovei va încasa o pensie chiar mai mare şi decât a fostului şef ierarhic, Dumitru Opincă, de la Secţia 4 Tătăraşi. Opincă ridica lunar un salariu de 5.000 lei. Locul său de muncă va fi ocupat începând de astăzi de Marius Moldoveanu, care a fost până zilele trecute şeful Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului. Cel care a preluat funcţia lui Moldoveanu este Florin Avătafului, venit de la Serviciul de Investigaţii Criminale (SIC). Alţi doi şefi de la două structuri de poliţie care s-au pensionat deja sunt Petru Frunză, şeful departamentului Arme şi Explozibili, şi Petru Bălteanu, şeful SICE. Petru Frunză va ridica o pensie corespunzătoare unui venit brut de 7.000 de lei , iar Bălteanu, cu un brut puţin mai mare. Acesta din urmă nu a stat mult pe gânduri şi s-a angajat deja la societatea Conest SA.
- Advertisement -
- Advertisement -