Între 30 noiembrie şi 4 decembrie, de sărbătorile oraşului, în deschiderea tradiţiilor de iarnă care însoţesc, la români, luna decembrie, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” invită gălăţenii la Târgul de Sfântul Andrei. Ajuns la a XVI-a ediţie, evenimentul reuneşte la Galaţi meşteri populari şi artizani din toate zonele etnofolclorice. Amenajat pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, în zona intersecţiei „de la Păpădie”, Târgul are pentru fiecare câte ceva: daruri pentru cei dragi, obiecte care pot înfrumuseţa viaţa, spaţiul sau… meniul. Meşterii aduc lemn cioplit din Vâlcea şi Colibaşi, de peste Prut, ceramică traditională de Cucuteni, Horezu şi Braniştea şi ceramică medievală de la Baia Mare şi sticlă de la Turda. Cei aflaţi în căutarea unor piese vestimentare sau accesorii care să Ie completeze ţinuta şi să îi confere personalitate vor găsi pielărie şi cojocărie din Bistriţa, din Grumăzeşti Neamţ, din Ruginoasa şi din Colibaşi, ţesături, ii, costume şi ştergare din Neamţ, Bistriţa, Suceava (Mănăstirea Humorului), Breaza şi de la Hanu Conachi sau podoabe de la Roman. Nu lipsesc ouăle încondeiate (Moşna Iaşi), picturile, figurinele, păpuşile şi alte obiecte decorative. Amatorii de bunătăţi se pot delecta cu turtă dulce, colaci, miere, siropuri şi dulceţuri, produse culinare de post şi de dulce din Argeş, Suceava, Braşov, Vrancea şi Galaţi.
Artiştii Centrului Cultural „Dunărea de Jos” vor fi şi ei prezenţi: Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”, ansamblul – „pui” al acestuia, „Doiniţa Covurluiului”, cu soliştii, dansatorii şi instrumentiştii generaţiei următoare, Fanfara „Valurile Dunării”, Şcoala de Arte, cu clasa de Canto – Muzică Populară, şi Grupul Folcloric „Glasul Odăieşilor” .
sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/targ-de-sfantul-andrei,-pana-pe-4-decembrie.html