VESTITORUL IERNII În traditia popularã, Sf. Ap. Andrei este numit si cap de iarnã, în sensul cã odatã cu prãznuirea sa din data de 30 noiembrie începe iarna. Conform gândirii traditionale, puterea diminuatã a soarelui si frigul erau cauzate de o fortã maleficã. Aceste duhuri rele se manifestau în special în noaptea de dinaintea sãrbãtorii Sfântului Andrei. Pentru a lupta împotriva fortelor rãului românii foloseau anumite ritualuri apotropaice (de apãrare) si se întâlneau dupã lãsarea serii pentru “pãzirea usturoiului”, asa cum vom vedea în cele ce urmeazã.
Sfântul Andrei, apãrãtorul de lupi
Fortele rãului din aceastã noapte sunt identificate în subzonele folclorice din judetul Galati cu lupul. În aceastã noapte, lupul este învestit cu forte supranaturale. De ce lupul? Pentru cã lupul era un animal reprezentativ pentru daci. Capul de lup era folosit ca steag, luptãtorii daci se identificau cu lupii, iar romanii aveau un personaj important în etnogenezã, lupoaica alãptând pe Romulus si Remus. Pe de altã parte, haitele de lupi erau un real pericol pentru animalele domestice si chiar pentru oameni. Nu putine erau cazurile când oamenii erau sfîsiati de haitele de lupi care ajungeau pânã lângã case.
În cazul noptii de Sf. Andrei, nu este vorba doar de protejarea fatã de lupi, ci aceastã protectie capãtã o amplã dimensiune spiritualã pentru cã, asa cum am amintit, lupul era învestit cu forte supranaturale avându-se la bazã credinta pãgânã veche a licantropiei. Licantropia este o “traditie totemicã, întâlnitã pentru prima datã la unele populatii primitive si intratã mai apoi în deprinderi si ritualuri simbolice din Antichitate, în cadrul unor superstitii, de autodefinire a unor oameni ca având posibilitatea metamorfozãrii în lup”. În sens crestin, credinta mitico-magicã a transformãrii temporare a omului în lup capãtã accente de posesie demonicã.
Sf. Andrei realizeazã primul contact, pe tãrâmul nostru, dintre credintele pãgâne si crestinism. Studiul etnografic al traditiilor si credintelor legate de acest sfânt ne relevã consecintele si efectele acestui contact dintre cele douã lumi diferite. Sf. Andrei este acceptat ca protector împotriva lupilor, strigoilor, vârcolacilor, dar si apãrãtorul de o lume întreagã a demonilor si credintelor precrestine.
Ritualurile apotropaice din noaptea de dinaintea Sfântului Andrei
Pentru a se apãra de lupi, oamenii de la tarã ungeau cu usturoi ferestrele si usile în semnul crucii si spuneau “Vine Sf. Andrei, sã nu vinã lupul!” sau “Bunã seara, Mos Andrei!”. Folosirea usturoiului se datora faptului cã aceastã plantã era învestitã de cãtre mentalitatea arhaicã cu puterea de a îndepãrta fortele rãului. Cum se întâmpla si în cazul altor sãrbãtori, exista o interdictie de a face anumite treburi în aceastã perioadã “Nu era voie sã mãturi. În ziua de Andrei Cap de iarnã nu se torcea. Nimeni nu trebuia sã pomeneascã despre lup în acea zi, mai ales când stãteau la masã.” În aceastã perioadã se fãcea si o sezãtoare specialã numitã “Pãzitul usturoiului” cu scopul clar de a preîntâmpina efectele malefice ale acestei nopti.
Traditia pãzitul usturoiului
La o casã nouã, sau o casã mai încãpãtoare, se adunau fetele din sat la o sezãtoare sau clacã specialã în noaptea de dinaintea Sfântului Andrei. Atmosfera era una specialã, care împletea frica fatã de fortele rãului dezlãntuite cu bucuria de a fi împreunã. Fiecare fatã aducea cu ea câte o cãpãtînã de usturoi pe care o personaliza cu un fir de o anumitã culoare si texturã pe care îl lega la aceasta. Câteodatã usturoiul era oferit de gazdã. Acest usturoi adunat de la toate fetele era pus într-un vas sau o sitã si pãstrat, de obicei, într-o camerã alãturatã si pãzit de unele fete sau de mamele lor.
Modul de realizare a acestei sezãtori diferea de la o zonã la alta. De obicei se spuneau povesti de cãtre cei mai bãtrâni si se fãceau glume de bãietii care, evident, nu puteau lipsi dintr-un loc în care erau adunate atâtea fete. Dintre povesti nu lipseau cele despre strigoi, vârcolaci, pricolici si întâmplãri fantastice. La miezul noptii fetele îi invitau pe prietenii lor si se punea masa unde se consumau anumite bucate traditionale specifice acestui eveniment: dovleac fiert cu urluialã de porumb, turta lupului (o turtã nedospitã la care se adãuga usturoi), plãcintã de dovleac, chiftele de cartofi, plãcintã de sfeclã, vin, bureti, colac, ciuperci de pãdure si, evident, usturoi. Pe tot parcursul noptii, bãietii, în special cei neinvitati la eveniment, încercau sã fure usturoiul ce se pãstra în camera alãturatã profitând de neatentia pãzitoarelor. În genere furarea usturoiului prevestea o nenorocire. Spre dimineatã, fetele, având în mânã o sticlã de vin si un colac cu gaurã pe mijloc înfipt în aceasta, îi invitau pe bãieti la o horã în ogradã. Muzicantii, care nu lipseau de la aceastã sezãtoare, cântau diverse melodii la fluier, cobzã, drâmbã etc.
Dupã aceea, tinerii plecau spre casele lor chiuind si strigând foarte tare pe ulitele satului. Fetele luau usturoiul acasã si îl plantau într-o ladã cu pãmânt. Îl urmãreau sã vadã cum rãsare si cum creste. Dacã rãsãreau toti cãteii, dacã cresteau frumos, era semn bun pentru fatã. Se mai credea cã va avea atîtia copii câte fire frumoase rãsãreau din acest usturoi. Toatã aceastã sãrbãtorire, cu multiple implicatii pãgâne si magice, aratã totusi dorinta oamenilor de a fi împreunã, de a se ajuta unul pe altul în lupta contra fortelor rãului.
Existenta unei traditii atât de impregnate de gândirea mitico-magicã precrestinã poate fi încã o dovadã, de data aceasta etnograficã, a prezentei Sf. Apostol Andrei pe teritoriul de astãzi al tãrii noastre, cât si impactul sãu puternic si protector asupra locuitorilor din acea vreme ai acestor locuri.
(Material realizat cu ajutorul Ziarului Lumina)
