Primarul comunei Conceşti, Botoşani, oferă gratuit locuinţe şi le asigură locuri de muncă celor care doresc să se mute în localitate. Până acum, 40 de familii din Constanţa, Hunedoara, Iaşi şi Alba s-au înghesuit să ceară case în comună din Botoşani.
Pentru că deocamdată doar zece case sunt date în folosință, edilii au făcut o selecție, astfel că, până acum, cinci familii cu un total de 33 de copii s-au stabilit deja la Conceşti.
“În noiembrie anul trecut, am participat la Consiliul de Administraţie al şcolii din comună şi am aflat că anul următor ar urma să fie cumulată clasa 0 cu clasa întâi, iar în următorii şapte ani, populaţia şcolară este în continuă scădere”, a declarat edilul Costel Nazare.
Astfel, primăria a cumpărat mai multe case de la familiile plecate din comună şi le oferă drept locuinţe sociale familiilor cu cel puţin patru copii care doresc să se stabilească în Conceşti.
O locuinţă a fost deja încredinţată unei mame cu şase copii din Vulcan, Hunedoara. Claudia Roşu (37 de ani), mama lor, a decis să plece de acasă, înainte de Revelion, din cauza soţului violent. Cei şapte s-au urcat în primul tren care a oprit în gară şi au ajuns la Bucureşti. Acolo şi-au dat însă seama că nu au unde merge.